Regele Charles al III-lea, surprins cu lacrimi în ochi în timpul ceremoniei de la Parlament. Noul suveran nu și-a putut stăpâni emoțiile. VIDEO

Anca Manolica 12.09.2022, 20:10
Regele Charles al III-lea, surprins cu lacrimi în ochi în timpul ceremoniei de la Parlament. Noul suveran nu și-a putut stăpâni emoțiile. VIDEO

Vestea morții reginei Elisabeta a II-a a îndoliat o lume întreagă, cel mai longeviv monarh din istoria actuală a Marii Britanii fiind o figură ce a avut o rol extrem de important în societatea umană. Acum, milioane de oameni din toate colțurile planetei deplâng trecerea la cele veșnice a celei care a stat pe tronul englez vreme de 70 de ani. În timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit se află în procesiune în Scoția, regele Charles al III-lea face, în paralel, și un turneu prin regat în calitate de nou suveran, așa cum prevede protocolul.

Regele Charles al III-lea a susținut primul discurs în Parlament

Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii, cu o domnie de șapte decenii, a murit joi, 8 septembrie, la Castelul Balmoral din Scoția, reședința sa de vară. Avea 96 de ani. Suverana a lăsat un loc liber în monarhie, în cultura populară, succesorul ei fiind Regele Charles al III-lea, fiul cel mare al său.

Decesul de la Castelul Balmoral din Scoția a declanșat planuri de urgență cunoscute sub numele de „Operațiunea Unicorn”, care pun în mișcare evenimente ceremoniale suplimentare în Edinburgh, înainte ca sicriul să ajungă la Londra. Până luni, 19 septembrie, când au loc funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, tot Regatul Unit își poate rămas bun de la ea.

Regele Charles al III-lea, surprins cu lacrimi în ochi în timpul ceremoniei de la Parlament
Regele Charles al III-lea, surprins cu lacrimi în ochi în timpul ceremoniei de la Parlament

Lacrimi în ochi pentru noul suveran al regatului

Regele Charles al III-lea și soția sa, Regina Consoartă Camilla, au mers astăzi la Parlament, acolo unde le-au fost prezentate condoleanțe, dar și unde acesta ținut un prim discurs în faţa camerelor reunite ale legislativului britanic. Reuniunea a avut loc la Westminster Hall, cea mai veche dintre clădirile care alcătuiesc parlamentul britanic, notează Reuters.

„Parlamentul este instrumentul viu al democraţiei noastre. În timp ce mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră, nu pot să nu simt greutatea istoriei care ne înconjoară şi care ne aminteşte de tradiţii parlamentare vitale, cărora dumneavoastră, membrii ambelor camere, vă consacraţi cu un aşa de mare angajament personal pentru binele comun”, le-a transmis Regele Charles al III-lea legiuitorilor.

În același discurs, suveranul britanic, în vârstă de 73 de ani, s-a angajat să domnească în mod „dezinteresat”, la fel cum a făcut-o și mama sa, căreia i-a adus un omagiu, şi a promis să respecte „principiile constituţionale”, potrivit EFE. După acest moment important, parlamentarii s-au ridicat în picioare şi au cântat imnul naţional „God Save the King”. Acesta este momentul în care Regele Charles al III-lea, vizibil emoționat, a avut lacrimi în ochi.

Înmormântarea este programată pentru ziua de luni, 19 septembrie, la Westminster Abbey. Sicriul va fi dus apoi la Windsor acolo unde se află și trupul neînsuflețit al prințului Philip, soțul reginei, care a decesat în aprilie 2021.

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...