Război aprig între Giovanni Becali și fosta amantă. Ce se întâmplă acum între cei doi

Redacția IMPACT 30.09.2020, 18:33
Război aprig între Giovanni Becali și fosta amantă. Ce se întâmplă acum între cei doi

Giovanni Becali și fosta sa amantă nu au ajuns nici până acum la o înțelegere. Deși aceasta i-a oferit tot ce își dorea mai mult pe lume, impresarul refuză să plătească pensia alimentară a fiului lui. Timp de 10 ani se află în război cu aceasta, iar acum a apelat la o altă metodă pentru a scăpa de ea. Ce se întâmplă între cei doi?

Giovanni Becali și fosta amantă, într-un continuu război

Amanta lui Giovanni Becali, pe nume Aida Giurumescu, a susținut încă din anul 2000 că are un copil cu acesta, dar bărbatul a refuzat să recunoască că a avut o aventură extraconjugală. Cu toate acestea, femeia l-a târât prin instanță până când s-a dovedit faptul că împreună cu ea are un fiu. Încă de la aceea vreme, instanța a decis că Giovanni trebuie să plătească o pensie alimentară de 87.000 de euro, pe care nici acum nu a achitat-o.

În prezent, Giovanni refuză și acum să își recunoască fiul oficial. Impresarul a încercat să apeleze la mai mulți avocați pentru a amâna executarea sentinței. Aida Giurumescu a reușit însă să îl execute silit pe Becali în anul 2015, dar vreme de 5 ani, acesta a tot refuzat să plătească suma de 87.000 de euro.

Război aprig între Giovanni Becali și fosta amantă. Ce se întâmplă acum între cei doi
Război aprig între Giovanni Becali și fosta amantă. Ce se întâmplă acum între cei doi

Ce a făcut Giovanni Becali de curând?

Pentru că a văzut că nu merge cu amânările, iar fosta amantă încearcă din răsputeri să îi smulgă banii din cont, omul de afaceri a contestat executarea silită și a dat-o în judecată. Mai mult decât atât, acesta a dat în judecată și ANAF-ul, pentru a i se ridica poprirea de pe conturile bancare.

“Admite cererea de suspendare a executării silite. Dispune suspendarea executării silite ce se efectuează împotriva contestatorului în dosarul de executare 1062/2013 al BEJA Aequitas până la soluţionarea cererii de conexare ce face obiectul dosarului …….. Cu apel în 5 zile de la comunicare”, se arată în document.

Deși fosta amantă a omului de afaceri i-a oferit ce toată familia Becali își dorea, adică un băiat, Giovanni Becali continuă să le lupte cu ea. Timp de un deceniu acesta încearcă să scape de trecutul extraconjugal pe care l-a avut cu Aida Giurumescu și refuză să își recunoască propriul fiu. În prezent bărbatul are trei fete împreună cu soția, Stella.

Băiatul pe care îl are cu acestă femeie locuiește în Viena, alături mama sa și tatăl lui vitreg. În decembrie acesta va împlini 18 ani, iar mai mult decât atât, este și fotbalist. În prezent, băiatul speră că tatăl lui biologic va accepta faptul că este fiul lui, deși nu l-a cunoscut niciodată.

Urmăriți Impact.ro și pe