Raport ONU: Acțiunile oamenilor duc la o „spirală a autodistrugerii” pe Pământ
Un raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU) arată că acțiunile oamenilor duc la o „spirală a autodistrugerii” pe Pământ. Au loc din ce în ce mai multe dezastre în toată lumea, ca urmare a schimbărilor climatice pe care le-a provocat omenirea, precum și din cauza gestionării defectuoase a riscurilor.
Cu cât va crește numărul dezastrelor până în anul 2030
Organizația Națiunilor Unite a avertizat, marți, că această „spirală de autodistrugere” cu care se confruntă omenirea în prezent trebuie să fie oprită. Raportul ONU arată că în cursul ultimilor 20 de ani au avut loc în fiecare an între 350 și 500 de dezastre la scară medie şi mare. Costul lor s-a ridicat, în medie, la aproximativ 170 de miliarde de dolari pe an în decursul ultimului deceniu.
Conform Organizației Națiunilor Unite, numărul dezastrelor precum temperaturi extreme, secetă și inundații ar putea crește la o medie de 560 pe an, adică 1,5 pe zi, până în anul 2030. Adică cu 160 mai multe față de câte s-au înregistrat în 2015.
„Lumea trebuie să facă mai multe pentru a integra riscul de dezastru în modul nostru de a trăi, de a construi şi de a investi”, a declarat, în prezentarea raportului, secretarul general adjunct al Organizației Națiunilor Unite, Amina Mohammed.
Secretarul general adjunct al ONU i-a cerut comunității internaționale să decupleze umanitatea de la această „spirală de autodistrugere”. Oficialul a precizat că lumea trebuie să-și transforme complacerea colectivă în acțiune. Împreună, oamenii au puterea de a încetini ritmul producerii dezastrelor ce pot fi prevenite.
ONU: Lumea are o percepție greșită
De altfel, raportul ONU arată că lumea are o percepţie greşită în ceea ce privește riscurile asociate dezastrelor naturale. Problema ar fi că oamenii subestimează aceste riscuri, sunt prea optimiști și au falsa impresie că sunt invincibili.
Conform ONU, realitatea este că amploarea şi intensitatea dezastrelor sunt în creştere. Numărul oamenilor care au murit sau au fost afectați de dezastre în ultimii cinci ani este mai mare decât cel înregistrat în cei cinci ani precedenţi.
Țările în curs de dezvoltare, cele mai afectate
În plus, ONU a avertizat că dezastrele au un impact disproporţionat asupra ţărilor ce se află în curs de dezvoltare. Din cauza catastrofelor, acestea pierd, în medie, 1% din PIB pe an, faţă de 0,1 până la 0,3% în ţările dezvoltate. Regiunea Asia-Pacific suportă cel mai mare cost.
„Dezastrele pot fi evitate, însă doar dacă ţările investesc timpul şi resursele necesare pentru înţelegerea şi reducerea riscurilor. Ignorând în mod deliberat riscurile şi neintegrându-le în procesul decizional, lumea îşi finanţează propria distrugere”, a declarat reprezentanta specială a secretarului general pentru reducerea riscurilor de dezastre, Mami Mizutori.
Începând din anul 1980, doar 40% dintre pierderile ce au fost cauzate de dezastre au fost asigurate, iar ratele de acoperire în ţările în curs de dezvoltare se situează adesea sub 10%. Uneori, acestea ajung chiar aproape de zero, iar acest lucru duce la agravarea consecințelor pe care le au aceste dezastre pe termen lung.