Soarele pare să fi ieșit cu toată puterea și pe strada familiei vedetei de televiziune Ramona Păuleanu și a cunoscutului avocat Adrian Cuculis. După întoarcerea recentă a micuțului lor Luca acasă cei doi părinți au stabilit și data botezului acestuia. Luca nu s-a putut bucura împreună cu sora sa geamănă, Alexandra, de aceeași sărbătoare, întrucât nașterea sa prematură, dar și infectarea cu o bacterie spitalicească, a necesitat rămânerea sa încă opt luni în spital. Soarta micuțului a fost în unele cazuri critică, părinții evitând să-și mai amintească de vremurile grele prin care au trecut până recent.
De data asta însă, Ramona Păuleanu și Adrian Cuculis au stabilit că micuțul Luca va fi sărbătorit ca la carte, așa cum se obișnuiește cu ocazia botezului unui copilaș, chiar înainte de intrarea în Săptămâna Mare. Ca atare, puțin după jumătatea lunii aprilie, pe data de 16, totul va fi gata pentru marele eveniment. Unul care se va produce în afara Bucureștiului și la care sunt invitați mulți dintre prietenii familiei avocatului și a soției sale.
„Va fi o ceremonie specială, la care vor lua parte în sfârșit ambii noștri copii. Alexandra, fetița noastră, s-a bucurat ceva mai devreme de același lucru. Acum, i-a venit rândul lui Luca. Așteptăm toți cu mare bucurie acea zi!”, a declarat pentru impact.ro cunoscutul avocat.
El a subliniat faptul că Luca se află într-o perioadă foarte bună în care pare să recupereze întârzierea în dezvoltare pe care o are în raport cu sora sa.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Luca are deja șapte kilograme și jumătate, cu două mai puține decât sora sa, Alexandra. La modul ideal ar fi trebuit să aibă acum spre zece kilograme. Însă sunt sigur că va recupera. Acum e foarte bine. Îl vedem cum se dezvoltă sub ochii noștri”, arată tatăl grijuliu.
Prezentatoarea meteo de la PRO TV a născut prematur anul trecut, în luna aprilie, doi gemeni, pe Luca și Alexandra.
El spune că ceremonia religioasă va fi ușor diferită față de cea obișnuită, evitând să ofere anumite detalii. Cel mai probabil acest lucru se datorează faptului că micuțul Luca a primit deja anumite taine sfinte pe patul spitalului, anul trecut, din cauza stării sale de sănătate în care se afla, iar Biserica nu poate repeta botezul. Ca atare, preotul îi va oferi acum o nouă binecuvântare, dar și rugăciuni speciale în favoarea copilului, mai ales că acesta a traversat o perioadă critică pentru viața sa.
De altfel, familia micuțului Luca a depus și plângere penală împotriva spitalului, după ce fiul său a fost nevoit să treacă prin momente dramatice.
Pe de altă parte, Adrian Cuculis a devăluit și amănuntul conform căruia patronul spiritual al băiatului său e Sf. Luca al Crimeii, un personaj ce s-a impus atenției semenilor săi la jumătatea secolului trecut, atunci când a și ocupat scaunul de episcop al Crimeii. Moaștele sale se află în Ucraina, țara aflată azi în plin război, după ce a fost invadată de către ruși, la 24 februarie.
„Sf. Luca e un prieten al casei noastre. Sunt foarte bucuros că l-am ales drept binefăcător al fiului meu!”, a adăugat Adrian Cuculiș, referindu-se astfel la relația stabilită peste timp cu Luka Voino-Iasenețki, cunoscut drept Sfântul Luca al Crimeii, fost chirurg rus și fondator al chirurgiei septice, dar și arhiepiscop de Simferopol și Crimeea între 1946 și 1961.