Raluca și Walter Zenga, la un pas de împăcare? Detalii în premieră, ce s-a întâmplat între cei doi
Au trecut doi ani de când Raluca și Walter Zenga au pus capăt mariajului și au ales să meargă pe drumuri separate. Niciunul dintre ei nu și-a refăcut viața, însă în presă au apărut recent zvonuri că între cei doi foști soți ar fi loc de împăcare. Cum stau lucrurile, de fapt, și care este adevărul cu privire la reluarea legăturii, după ce au fost văzuți împreună la masă.
Raluca și Walter Zenga s-ar putea împăca?
Fostul fotbalist Walter Zenga a fost surprins recent în compania Ralucăi, cea cu care a fost căsătorit vreme de 14 ani. Cei care au văzut imaginile s-au grăbit să afirme că este vorba despre o împăcare, însă lucrurile sunt departe de a sta așa. Raluca a ieșit recent dintr-o relație cu un bărbat de origine arabă, iar în prezent este singură. Nu s-ar grăbi să își găsească un partener, iar de întors la fostul fotbalist nu se pune problema, potrivit Playsport.ro.
Chiar dacă nu a păstrat numele Zenga după divorț, Raluca a rămas în relații bune cu fostul soț. Cei doi s-au întâlnit zilele trecute la un restaurant de lux, unde au mâncat, iar la final au plecat cu aceeași mașină. Cei doi fac parte din categoria oamenilor care rămân prieteni după divorț, cu atât mai mult cu cât mai mijloc sunt și doi copii, care au nevoie să petreacă timp cu ambii părinți.
După despărțire, fiecare dintre cei doi foști soți a încercat să își refacă viața: Raluca a avut o relație cu un bărbat de origine arabă, în timp ce Walter Zenga s-a iubit cu o femeie cu 30 de ani mai tânără, pe nume Michaela Motoc.
Motivul pentru care s-au despărțit Raluca și Walter Zenga
În momentul în care a anunțat că se desparte de Raluca, Walter Zenga a afirmat că motivele care au dus la această decizie ar avea legătură atât cu distanța, cât și cu unele alegeri pe care le-a făcut femeia. Tehnicianul a dat de înțeles că relația dintre ei s-a răcit și a spus că nu o mai recunoaște pe cea care i-a fost alături atâția ani.
„Eu şi soția mea, Raluca, nu mai formăm un cuplu de ceva timp. Din păcate relațiile dintre noi s-au răcit, atât datorită distanței dintre noi, creată şi din cauza jobului meu de antrenor, dar şi pentru că nu o mai recunosc deloc pe femeia care mi-a stat alături timp de 14 ani de căsnicie !
Soția mea este schimbată radical. A decis să o ia pe un alt drum pe care va merge singură de acum încolo! Libertatea pe care i-am oferit-o mereu, s-a întors, cumva, împotriva noastră…
Din respect pentru copiii noştri nu vă pot oferi prea mulți detalii, cu atât mai mult cu cât am depus deja actele pentru divorț la Curtea de Apel din Dubai! Sper şi vă rog să îmi respectați intimitatea şi să lăsam viața să îşi urmeze cursul firesc!”, spunea Walter Zenga în octombrie 2020.