Impact LIVE

Radiografia partidelor politice. Andrei Țăranu, dialog cu Lavinia Șandru: Noi avem o situație ciudată în România

Elena Avramescu 03.06.2022, 12:12
Radiografia partidelor politice. Andrei Țăranu, dialog cu Lavinia Șandru: Noi avem o situație ciudată în România

În cadrul emisiunii de ieri Impact Live, moderată de Lavinia Șandru, s-a discutat, printre altele, și despre partidele politice din România. În acest sens, politologul Andrei Țăranu a făcut o radiografie a toate acestor formațiuni politice.

Andrei Țăranu, despre partidele politice din România

Andrei Țăranu a ținut să puncteze o situație specială din țara noastră, mai precis legată de principalele partide politice, PSD și PNL, care în lco să fie în opoziție, în prezent se află într-o coaliție de guvernare.

„În genere, sondajele de opinie sunt doar o fotografie, iar din acest punct de vedere acest sondaj este, mai degrabă, irelevant, pentru că nu avem, în următorii doi ani, alegeri. Așa că nu măsoară decât strict fotografia momentului, felul în care se poziționează partidele. Însă noi avem o situație ciudată în România, nu chiar neîntâlnită, dar o situație ciudată în faptul că primele două partide, cele mai importante, PSD și PNL, care teoretic ar trebuie să fie în opoziție, sunt într-o coaliție de guvernare, alături de care este UDMR-ul.

În mod foarte interesant, UDMR-ul este, de cele mai multe ori, fie uitat, fie prea puțin măsurat sau nici măcar pomenit ca și cum ar fi în guvernarea respectivă. Toate aceste trei partide adună în jur de 75% din numărul de parlamentari, plus minoritățile naționale. Minorităție sunt și ele la guvernare, având secretari de stat. Deci între 75 și 77% dintre parlamentari fac parte din această super majoritate politică, ceea ce evident schimbă complet raporturile de putere cu celelalte partide.

Iată, USR-ul sau AUR, care devin, prin asta, irelevante. Pentru că ele nu pot să propună politici publice, în cazul USR-ului avem de-a face cu autofragmentare. Iată, o aripioară s-a desprins din USR numită REPER și care, probabil, va strânge și grupul CURAJ din interiorul USR-ului, deci USR-ul probabil se va fragmenta.”

Andrei Taranu, despre partidele politice din Romania
Parlamentari romani

În privința zvonurilor conform cărora noile grupuri ar putea merge lângă Dacian Cioloș, Andrei Țăranu a avut mai multe lucruri de spus.

„Sunt multe zvonuri de acest fel. Fostul ministru al Cercetării din perioada PNL-USR, a guvernului PNL-USR și-a dat demisia din USR, probabil pregătindu-se să fie primul parlamentar al REPER-ului în parlamentul României. AUR este un partid extremist, cu care nimeni nu poate să negocieze și nici nu are de ce. AUR a scăzut din motive simple. Subiectul pandemic s-a terminat, iar o parte dintre cei care au votat AUR exclusiv din acest motiv, adică împotriva măștii, vaccinării, limitărilor deplasărilor și așa mai departe, nu mai au niciun motiv în acest moment ca să se apropie de AUR.

Sigur că AUR, în mod paradoxal, rămâne singura opoziție, ceea ce e rău, singura opoziție coerentă la actualul guvern, pentru că așa cum spuneam, USR-ul, fiind în interior dezbinat, este imposibil să mai aibă o voce care să fie auzită în spațiul public. Mai degrabă, vocile sunt pe Facebook sau pe alte rețele de scoializare decât la un nivel foarte important.”

Andrei Țăranu a vorbit și despre numărul mare de partide partide non-parlamentare, care sunt niște „partide parazitare”. Le-a numit partide parazitare care au stat în speranța că vor putea parazita, așa cum a fost în cazul Partidului Umanist toate avaturile sale, că a fost Partidul Conservator, că a fost ALDE și așa mai departe. Însă spune că cel mai mult a parazitat PSD-ul, iar REPER-ul, cel mai probabil, va încerca să paraziteze și el ceva, șansele fiind îndreptate spre PNL.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...