Programul complet al președintelui francez, care va ajunge azi în România. Urmează să-i salute pe cei 500 de soldaţi francezi desfăşuraţi la o bază militară a NATO

Elena Avramescu 14.06.2022, 07:32
Programul complet al președintelui francez, care va ajunge azi în România. Urmează să-i salute pe cei 500 de soldaţi francezi desfăşuraţi la o bază militară a NATO

În cursul zilei de astăzi, preşedintele francez, Emmanuel Macron, este aşteptat în România cu scopul de a-i saluta pe cei 500 de soldaţi francezi care sunt desfăşuraţi la o bază militară a NATO de la invadarea Ucrainei, chiar înainte de o vizită de sprijin în Moldova şi o posibilă deplasare la Kiev. Acesta este primul turneu al preşedintelui francez în sud-estul Europei direct afectat de conflictul declanşat de Moscova.

Emmanuel Macron are un program stabilit pentru primul său turneu

În scurt timp ar putea urma vizita președintelui Macron chiar în Ucraina, atât de mult așteptată, în compania cancelarului german, Olaf Scholz, dar şi a premierului italian, Mario Draghi, conform presei de la Berlin şi Roma. Această vizită ar fi cu atât mai important cu cât Franţa deţine până la 30 iunie preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene.

Program începe cu vizita lui Emmanuel Macron la sfârşitul zilei la baza Mihail Kogălcineanu, lângă Constanţa, principalul port românesc la Marea Neagră, punct devenit extrem de strategic de la începutul războiului, unde va fi însoţit de miniştrii de externe, Catherine Colonna, şi apărării, Sébastien Lecornu.

La scurt timp după ce va fi întâmpinat de premierul român, Nicolae Ciucă, şeful statului francez va discuta cu forţele misiunii Aigle, lansată în cadrul întăririi de către NATO a „poziţiei sale de descurajare şi defensive pe flancul său estic al Europei”. Fiind o naţiune-cadru în această operaţiune, Franţa desfăşoară nu mai puțin de 500 de militari, dintre care 350 din armata terestră, din diferite unităţi, formând Batalionul „vârf de lance” („Spearhead Battalion”) împreună cu 300 de soldaţi belgieni care vor fi înlocuiţi de olandezi în lunile următoare.

Emmanuel Macron, emotii dupa primul tur al alegerilor prezidentiale
Emmanuel Macron va ajunge azi in Romania

Mâine dimineaţă, urmează să i se alăture la baza NATO chiar preşedintele României, Klaus Iohannis, imediat după care Emmanuel Macron va exprima „un mesaj foarte clar al angajamentului nostru faţă de aliaţii din NATO şi partenerii europeni”, conform preşedinţiei franceze care insistă asupra „investiţiei foarte semnificative” pe care îl reprezintă. În urmă cu scurt timp, Franţa a instalat acolo un sistem de apărare sol-aer de ultimă generaţie. Misiunea va continua să crească în putere cu un total de 1.000 de militari şi întăriri cu tancuri Leclerc până la sfârşitul anului.

„O vizită a şefului statului francez în Ucraina urmează să aibă loc la o dată care nu a fost încă stabilită, în momentul în care această vizită îi va fi utilă preşedintelui Zelenski”, a precizat Palatul Elysee.

La jumătatea zilei, Emmanuel Macron va fi primit la Chişinău, capitala Republicii Moldova, de preşedinta Maia Sandu, cu care chiar a reușit să dezvolte „o relaţie de încredere” după ce a primit-o de trei ori la Paris din februarie 2021.

Chiar și publicația italiană La Stampa a menționat de vizita liderilor europeni, unde, conform acesteia, aceștia vor stabili niște culoare de export al cerealelor ucrainene prin Polonia și România.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...