Se pare că toamna și-a intrat în grații de astăzi, 18 septembrie. Vremea s-a răcit semnificativ față de zilele precedente. Nordul, vestul și centru țării vor suferi mai rău de această schimbare. Temperaturile termice vor fi situate în general în jurul celor normale potrivit datei în care ne aflăm. Se vor semnala înnorări temporare la munte, iar cerul va fi variabil în regiunile centrale. Aceleași fenomene vor avea loc și în zonele sudice noapte, unde va ploua local.
Vântul se va intesifica temporar în sudul, estul și local în vestul țării, mai ales în prima parte a zilei. Apoi, acesta va bate slab și moderat.
Valorile maxime pentru această zi vor fi cuprinse între 17 și 30 de grade Celsius. Cea mai ridicată temperatură va fi în vestul și sud-vestul Olteniei. Cele mai mici valori se vor situa ăntre 6 și 16 grade Celsius. Cele mai scăzute vor fi în depresiuni.
Și în București, temperaturile vor scădea drastic. Vor fi normale pentru această perioadă, din punct de vedere termic. Cerul va fi preponderent variabil și se va înnora mai mult spre noapte. Cele minime se vor încadra între 12-15 grade Celsius. Cele mai scăzute se vor situa la periferie.

De asemenea, în cursul nopții de joi spre vineri (17/18 septembrie), în cea mai mare parte a Moldovei, apoi din orele dimineții de vineri (18 septembrie) și în Dobrogea și în jumătatea estică a Munteniei vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 55…65 km/h și izolat în jur de 70 km/h, îndeosebi pe litoral.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Intensificări ale vântului vor fi și în regiunile vestice și pe arii mai restrânse în rest, în general, cu viteze de 45…55 km/h. Temperatura va scădea accentuat, iar la finalul săptămânii vremea va deveni răcoroasă în timpul nopților și dimineților. În depresiunile intramontane izolat vor fi condiții de brumă.
Luna septembrie 2020 păstrează multe dintre caracteristicile sfârşitului de vară. Vremea va fi îndeosebi călduroasă, cel puţin în primele două decade. Precipitaţiile vor fi mai reduse cantitativ faţă de cele înregistrate în lunile de vară
Pentru săptămâna viitoare, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval, posibil ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice. Precipitațiile estimate se vor situa în jurul celor normale acestui interval.
Totodată, temperatura minimă absolută a lunii septembrie scade la aproape toate staţiile meteorologice sub zero grade Celsius. De aceea, temperatura minimă absolută a acestei luni, pe ţară este -15 grade, înregistrată la Vf. Omu, în data de 28 septembrie 1935.