Prognoza meteo, marți, 9 iunie 2020. ANM a emis cod galben de furtuni. Zonele vizate

Diana Radu 09.06.2020, 11:48
Prognoza meteo, marți, 9 iunie 2020. ANM a emis cod galben de furtuni. Zonele vizate

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru azi, 9 iunie. Potrivit acestora ploile se vor instala în majoritatea zonelor din teritoriu, cu precădere în jumătatea vestică, iar vremea se va menține instabilă.

Prognoza meteo, marți, 9 iunie 2020

ANM a emis marți o avertizare meteorologică de cod galben de vijelii, grindină și averse, care a intrat în vigoare azi la ora 09:30 și care este valabilă până pe 12 iunie la ora 09:00. Avertizarea cod galben va afecta 27 de județe, după cum urmează: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

meteo, 9 iunie, avertizare meteo, cod galben
Prognoza meteo, marți, 9 iunie 2020. Sursă foto: ANM

În intervalul 9 iunie, ora 12:00 – 10 iunie, ora 10:00, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, vestul Olteniei, precum şi în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse ce vor avea şi caracter torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi. izolat. 40 l/mp.

Înceoând de pe 9 iunie, ora 9:30 va intra în vigoare o altă avertizare meteo de instabilitate atmosferică, valabilă în majoritatea regiunilor care va fi în vigoare până pe data de 12 iunie, ora 9:00.

Astăzi, 9 iunie, vremea va fi instabilă cu precădere în regiunile intra-carpatice şi la munte, în noaptea de marţi spre miercuri (9/10 iunie) în sud-vest, iar miercuri şi joi (10 şi 11 iunie) în cea mai mare parte a ţării. Cu alte cuvinte, instabilitatea atmosferică va persista toată săptămâna, potrivit ANM.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Până la sfârșitul săptămânii vom avea parte de ploi torențiale însoțite de descărcări electrice, precum și de intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăşi 15 – 20 l/mp, iar pe arii restrânse 30 l/mp.

Cu toate acestea valorile termice maxime ce se vor înregistra astăzi vor fi cuprinse între  22 de grade Celsius și 33 de grade Celsius. În București se vor înregistra 30 de grade Celsius, iar vremea va fi plăcută în prima parte a zilei.

Urmăriți Impact.ro și pe