Prognoza meteo joi, 4 iunie. Ce se întâmplă cu vremea în întreaga țară

Redacția IMPACT 03.06.2020, 19:00

Vremea se îmbunează începând de joi, anunță meteorologii. Temperaturile vor fi mai mari față de ziua precedentă în cea mai mare parte a țării. Vor mai fi ploi slabe, sub forma unor averse însoțite de descărcări electrice, mai ales în primele ore ale dimineții, în sud-estul extrem, iar spre prânz – și în regiunile vestice.

Vremea în țară, joi, 4 iunie

În vestul țării, vântul va sufla moderat, la fel și la munte, iar în celelalte zone ale țării – nu va avea intensitate. Temperaturile maxime se vor duce până spre 17 – 22 de grade în Transilvania și Maramureș, la 22 – 27 grade în Banat, Crișana și Oltenia și până la 19 – 24 – în Muntenia, Dobrogea și Moldova. Cele mai scăzute valori ale temperaturii vor fi în sudul litoralului și în zona Obcinelor Bucovinei.

Vremea în Capitală, 4 iunie 2020

În Capitală, vremea se anunță însorită, cu temperaturi maxime și minime ce se vor încadra între 26 și 13 grade. Ziua, vântul va sufla cu 12 km/ h dinspre V, în rafale de 34 km/ h. Noaptea va fi senină, iar vântul va suflat mai slab. De plouat în București, o să mai plouă sâmbătă.

Vremea devine prietenoasă, va ploua mai puțin
Vremea devine prietenoasă, va ploua mai puțin 

Vremea la munte, 4 iunie 2020

Cer cu soare, joi, 4 iunie 2020. Temperaturile maxime și minime se vor încadra între 21 și 11 grade C. Vântul va sufla cu 6 km/h dinspre V, în rafale de 25 km/h. Pe timpul nopții, cerul va fi parțial noros, dar vântul va crește în intensitate, la rafale 39 km/h.

Vremea la mare, 4 iunie 2020

La mare sunt condiții de ploaie, iar cantitățile de apă înregistrate vor fi de
Urmăriți Impact.ro și pe