EXCLUSIV

Probleme şi iarna aceasta în Bucureşti cu apa caldă şi cu căldura. Facturile la întreţinere vor fi însă mai mari. Director Termoenergetica: “S-au reabilitat doar 15 kilometri de reţea într-un an” EXCLUSIV

Adriana Olaru 03.10.2021, 14:07
Probleme şi iarna aceasta în Bucureşti cu apa caldă şi cu căldura. Facturile la întreţinere vor fi însă mai mari. Director Termoenergetica: “S-au reabilitat doar 15 kilometri de reţea într-un an” EXCLUSIV

Facturile au explodat în ultimele săptămâni și iarna aceasta va fi o adevărată provocare, în special, pentru bucurești. Pe lângă valul de scumpiri pe care trebuie să-l suporte, oamenii mai au de înfruntat și frigul din apartamente și lipsa apei calde. Este o certitudine, recunosc și oficialii, că va fi o iarnă cu probleme pentru cei care locuiesc în anumite zone din București. Claudiu Crețu, directorul general al Termoenergetica, a explicat, în exclusivitate pentru Impact.ro, care sunt zonele cu probleme și la ce s-ar putea aștepta oamenii în această iarnă.

Bucureștenii vor îngheța de frig în case și în această iarnă și vor plăti mai mult la facturi

De ani întregi, situația apei calde și a căldurii din Capitală este un subiect sensibil care stârnește o mulțime de controverse. Mulți bucureșteni se plâng că pe timpul sezonului rece stau zile în șir în frig și au revenit la obiceiuri greu de crezut, precum spălatul la lighean.

Rețeaua de termoficare din Capitală însumează în jur de 4.000 de kilometri, fiind a doua ca mărime din lume după cea din Moscova. În mare parte, conductele sunt din anii 1960 – 1970 și, spun specialiștii, au nevoie de reparații majore pentru a putea să deservească cei peste un milion de bucureșteni.

Problema caldurii va fi intalnita si in aceasta iarna in Capitala
Problema caldurii va fi intalnita si in aceasta iarna in Capitala

Facturi mai mari, bucureșteni fără apă caldă

Claudiu Crețu, directorul general Termoenergetica, a explicat cum s-a ajuns la această situație și care sunt zone cu cele mai mari probleme. De asemenea, acesta a spus că există posibilitatea să vedem facturi mai mari în această iarnă.

”În jur de 15 kilometri de rețea primară au fost schimbați în ultimul an, probleme punctuale pot apărea în orice zonă din București în această iarnă. Marile probleme sunt în zona de nord-est, în Colentina, Aviației, Tei sau Fundeni. Orice avarie pe o magistrală poate crea probleme.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Câți kilometri de magistrală au fost reabilitați

S-au reabilitat doar 15 kilometri, pentru că nu a existat finanțare la acest probleme în ultimii zece ani. Așteptăm să demareze proiectul pe fonduri europene pentru reabilitarea a 200 de kilometri de rețea primară. În ceea ce privește facturile, posibil să fie mai mari la iarnă odată cu creșterea prețului gazului. Este o decizie politică dacă va fi sau nub subvenționată creșterea gigacaloriei”, ne-a explicat Crețu.

De ce suferă bucureștenii

Pentru ca rețeaua primară să ajungă să funcționeze în condiții optime este nevoie de reparații capitale și de un ritm susținut de execuție a lucrărilor. Totul în contextul în care aproape zilnic sunt bucureșteni care rămân fără apă caldă din cauza avariilor.

În realitatea, nici administratorii de bloc, nici echipele de intervenție de la Termoenergetica nu pot rezolva imediat problemele care apar și din acest motiv cei care au de suferit sunt tot bucureștenii.

Ce se întâmplă cu subvențiile pentru bucureșteni

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, spune că datoria municipalităţii către Termoenergetica se ridică în acest moment la 300 de milioane de lei și că 200 de milioane de lei ar urma să fie plătiți în următoarea perioadă.

O mare problemă în această iarnă pentru bucurești este prețul întreținerii, mai exact cât vor fi nevoiți să scoată din buzunare pentru apă caldă și căldură. Au fost discuții aprinse cu privire la subvenționarea gigacaloriei în contextul în care specialiștii au anunțat creșteri uriașe la achiziția gazului.

Nicușor Dan, despre prețul gigacaloriei

Momentan, a explicat edilul-șef Nicușor Dan, nu se poate discuta despre prețul gigacaloriei și subvenție, până când ANRE nu va fixa un prețul clar. Abia atunci și numai după ce va stabili și Guvernul care vor fi metodele prin care populația va fi ajutată, Consiliul Municipiului București se va putea pronunța cu privire la acest subiect.

În total sunt în jur de 580.000 de apartamente conectate la sistemul centralizat de încălzire, iar pentru acest an a fost bugetat circa un miliard de lei pentru subvenționarea agentului termic, sumă asemănătoare cu cea destinată transportului public din oraș.

Urmăriți Impact.ro și pe