Primul oraș din lume construit cu Bitcoin. Acesta va fi amplasat la baza unui vulcan și va fi în formă de monedă
O țară latină vrea să contruiască primul oraș din lume cu Bitcoin. Acesta va fi amplasat la baza unui vulcan și va avea o formă circulară, ca o monedă mare. De altfel, acest stat este primul din lume care a decis folosirea Bitcoin ca mijloc legal de plată.
Unde se contruiește primul oraș din lume cu Bitcoin
Cea mai mică țară și cea mai dens populată din America Centrală intenționează să construiască un oraș la baza unui vulcan, pe care îl va finanța doar cu Bitcoin. Anunțul a fost făcut chiar de către președintele statului latin.
De ce va fi amplasat la baza unui vulcan
El Salvador va avea primul oraș din lume contruit de la zero cu o monedă virtuală. Așezarea va fi circulară, de forma unei monede mari, și va fi construită în regiunea sud-estică La Unión, a precizat președintele Nayib Bukele, potrivit BBC. Urbea va fi ridicată la baza vulcanului Conchagua, pentru a profita de energia geotermală a acestuia. De asemenea, va fi folosită și pentru a alimenta generarea de Bitcoin.
El Salvador este, de altfel, prima țară din lume care a decis folosirea Bitcoin ca mijloc legal de plată. Măsura controversată a dus la proteste masive din cauza temerilor că această criptomonedă va aduce instabilitate și inflație în țara săracă din America Latină.
Orășelul va avea de toate
Aflat la un eveniment promoțional Bitcoin în orașul de coastă Mizata, Bukele a declarat că noul oraș planificat va „include totul”.
„Zone rezidențiale, zone comerciale, servicii, muzee, divertisment, baruri, restaurante, aeroport, port, cale ferată – totul dedicat Bitcoin”, a explicat președintele El Salvador.
Nayib Bukele, care a apărut pe scenă purtând o șapcă de baseball pusă invers, a spus că în oraș nu se vor percepe impozite pe venit, ci doar taxa pe valoarea adăugată (TVA). Politicianul de 40 de ani a precizat că jumătate din veniturile obținute vor fi folosite pentru „a construi orașul”, în timp ce restul va fi folosit pentru a menține străzile „îngrijite și curate”.
Ce consumă cantități mari de energie
„Zăcămintele” de Bitcoin și alte monede virtuale se extrag folosind computere sofisticate, care să rezolve probleme matematice complexe. Această operațiune este costisitoare, dificilă și consumă cantități mari de energie.
Bukele nu a furnizat date concrete privind începerea construcției sau finalizarea orașului, dar a spus că a estimat că o mare parte din infrastructura publică ar costa aproximativ 300.000 de Bitcoin.
Cât costă 1 Bitcoin
În prezent, 1 Bitcoin se tranzacționează la puțin sub 60.000 de dolari. În luna septembrie, El Salvador a introdus moneda virtuală ca mijloc legal de plată, alături de dolarul american. La acea vreme, guvernul a lansat o nouă aplicație pentru cardul digital, oferind 30 de dolari în Bitcoini fiecărui cetățean. Peste 200 de bancomate noi au fost amplasate, de asemenea, în toată țara.
Măsura a fost prezentată ca o modalitate de a stimula dezvoltarea economică și locurile de muncă, însă El Salvador a fost împărțit în două tabere. Înseamnă că întreprinderile, acolo unde este posibil, sunt acum obligate să accepte monedele digitale ca plată.
Bitcoin este o monedă controversată, deoarece valoarea sa poate fluctua semnificativ. A crescut și a scăzut dramatic în ultimul an.