Primul mormânt din cimitirul Bellu, cel mai vechi al Bucureștiului. Destinul crunt al unuia dintre fondatori

Cătălin Mureșanu / 10.11.2020, 15:32

În față la Bellu se poticnea, la ordinul clopoțelului, tramvaiul 13 tras de cai. Urca dealul Filaretului, iar în vale, un alt cal, lăsat în grija unui chiștoc de puști, dădea ajutorul pentru dovedirea pantei. Vis-a-vis de cimitir, la Tabia rusească, o speluncă plină de fum de stătea paltonul băț fără să-l atârni, iar halbele trosneau cu ecou până în capela cimitirului, cârciumarul avea o vorbă: ”Aici este mai bine decât peste drum”.

Care este primul mormânt din cimitirul Bellu. Tragedie, pentru unul dintre fondatori

Bucureștiul în care trupurile prăpădite, de la vulg la boieri, erau înmormântate în jurul bisericilor, trebuia să aibă un cimitir. Și s-a găsit teren, o suprafață donată de baronul Bellu, lângă Valea Plângerii, groapa de gunoi a orașului, actualmente căldarea lacului din parcul Tineretului.

Prima înmormântare a avut loc la data de 16 noiembrie 1859. Henri Stahl, un român de origine elvețiană, autor al cărții ”Bucureștii ce se duc”, povestește în lucrarea sa scrisă la începutul secolului al XX-lea și închinată Capitalei. ”Atunci s-a îngropat la Bellu, cel mai vechi cimitir, cel dintâi mort, un copil”.

Un crunt destin, Elena, fetița înmormântată fiind fiica lui C.A. Rosetti, nimeni altul decât unul dintre oamenii care au avut inițiativa fondării cimitirului.

La 151 de ani de la înhumarea copilului, mormântul Elenei nu se mai distinge, în acest loc, la figura 30, greșit marcată pe legenda roasă de rugină de la poartă, se află locul de veci al tatălui său, care s-a stins în 1885. Soclul pe care se află bustul omului politic pașoptist poartă slovele de prinos la adresa personalității marcante a Bucureștilor și a țării: ”Primăria Capitalei recunoscătoare marelui cetățean și bun român C.A. Rosetti”.

Primul mormant din cimitirul Bellu. Destinul crunt al unuia dintre fondatori
Doamna cu umbrela, din cimitirul Bellu

Mai multe morminte din Bellu au căzut pradă vandalilor

Și Bellu s-a tot lungit precum o caracatiță cu alei în toate direcțiile, cimitirul s-a transformat, au apărut monumente impunătoare de marmură și bronz, fiecare epitaf scobit în piatra funerară furând atenția vizitatorilor. Însă, nu de puține ori, mormintele au căzut pradă vandalilor.

Henri Stahl povestește cum a găsit, la începutul secolului, locul de odihnă veșnică al ”doamnei cu umbrelă”, victima unui malpraxis, plin de iscălituri, texte imberbe și vulgarități de uliță. ”Acest splendid monument (n.r. realizat de sculptorul italian Raffaello Romanelli), care ar trebui să miște pe oricine, este mâzgălit de sus până jos de iscălituri: S Grumberg, Florica și Leon, Aneta și Nini, Cel ce iscălește este un prost, Paul și Nineta, etc, iar un mizerabil a avut nelegiuirea să profaneze mormântul, scriind o obscenitate oribilă pe alba statuie. Așa s-a întâmplat și la monumentul Iuliei Hașdeu, acolo unde, pe maxilarul statuii, un nelegiuit a scris: «Segalescu, dentist»”.

Doamna cu umbrelă a rămas și în prezent unul dintre cele mai vizitate monumente, chiar dacă literele care formau rândurile franțuzite au dispărut. ”Cet animal de medecin m’a tuée” (trad – ”acest animal de medic m-a ucis”).

Cimitirul rămâne o atracție a orașului, un adevărat patrimoniu. Duminica, în zi de sărbătoare și în glas de chimvale, pașii văduvelor foșgăiesc prin pătura de frunze. Un plăviț de care se sprijină o demimondenă sulemenită lucios își cară plictiseala pe aleile care împart eternitatea. Cu oasele ghemuite, la intrare, un puhav femelnic, bătrân vânător de parastase, așteaptă cu bogdaproste pe buze o lingură de colivă și o conservă cu bere. La Bellu, toamna, pomii își scutură culorile peste mormintele gri.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI