Ruby și-a șocat fanii când a apărut în rochie de mireasă, pe internet. Cântăreața a spus că înțelege acum de ce unele persoane se căsătoresc foarte repede și a dezvăluit ce crede cu adevărat despre nuntă.
După ce a publicat o filmare pe Instagram în care apare în rochie de mireasă, Ruby a clarificat că nu s-a măritat, ci a filmat un videoclip, pentru piesa ”Unde”, pe care a lansat-o alături de Emilian.
“Am zis că pun puțin țara pe jar. Nu m-am măritat. Am vrut să văd care e reacția la o nuntă. Ar fi o bună afacere. Înțeleg de ce căsătoresc foarte repede unii oameni, fără să stea pe gânduri. Mi-a explodat Instagramul, știri, internetul, Trending-ul, tot. E combinație”, a spus Ruby, la emisiunea ”La Măruță” de la Pro TV.
Cântăreața Ruby a mai spus că deși i-a plăcut să poarte rochia de mireasă din videoclip, nu ar repeta această experiență prea curând. Artista a dezvăluit motivul.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]“Mi-a plăcut în rochia de mireasă. N-aș mai repeta prea curând experiența, pentru că e foarte stresant la o nuntă. Nici măcar nu a fost nuntă pe bune și tot… A fost nuntă pentru un clip”, a mai spus Ruby.
Meodia ”Unde” a fost lansată miercuri. Piesa este o baladă emoționantă despre acea dragoste puternică ce apare o singură dată. În videoclipul cântecului, îmbrăcată într-o rochie de mireasă, Ruby realizează că la altar nu o așteaptă bărbatul pe care ea îl iubește.
„«Iubește ce ai înainte ca timpul să te facă să iubești ce ai avut.» Acesta este mesajul din spatele poveștii și îmi doresc să inspire pe oricine ascultă piesa noastră la mai multă dragoste, încredere și toleranță.
Ce mă copleșește este nerăbdarea și emoția cu care prietenii mei de pe Instagram, urmăritorii mei, așteaptă această piesă. Acum juma’ de an am postat pe Story o frântură din piesă, iar acțiunea mea a generat mii de mesaje din partea oamenilor pe care i-a atins această melodie”, a spus Ruby.
Melodia ”Unde” a fost compusă de Emilian, alături de Șerban Cazan și Dorian Micu. Emilian a povestit că piesa a luat naștere dintr-o experiență proprie.
”(Melodia, n.r.) vorbește despre oamenii care par a fi suflete pereche, însă se pierd prea ușor în probleme mărunte sau chiar inexistente”, a spus el.