Primarul unei comune din Vâlcea, decis să închidă școlile. Motivul îl reprezintă lipsa banilor de la Guvern

Elena Avramescu 08.10.2021, 12:13
Primarul unei comune din Vâlcea, decis să închidă școlile. Motivul îl reprezintă lipsa banilor de la Guvern

Cătălin Avan, primarul comunei Păuşeşti, a decis să anunțe, printr-o postare pe Facebook, că urmează să propună Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă închiderea şcolilor şi grădiniţelor din localitate pe motiv că nu mai are fonduri pentru asigurarea funcţionării acestora în condiţii de siguranţă.

Primarul unei comune din Vâlcea, decis să închidă școlile

Primarul este decis să nu mai plăteasă nici indemnizaţiile însoţitorilor şi asistenţilor personali pentru persoanele cu dizabilităţi, deoarece este nemulţumit că localitatea pe care o conduce nu a primit niciun leu din partea Guvernului la ultima alocare de fonduri pentru administraţiile publice locale din Fondul de rezervă.

Având în vedere prevederile Hotărârii de Guvern adoptată (miercuri, n.r.) de Guvernul format din PNL şi UDMR, condus de un premier vâlcean numit Florin Cîţu, prin care au fost alocate diverse sume cuprinse între 5.000-700.000 lei primăriilor din judeţul Vâlcea şi ţinând cont că cinci primării conduse de primari ai Partidului Ecologist Român, printre care şi Primăria Păuşeşti, au primit zero lei, am hotărât convocarea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Păuşeşti, unde voi propune, datorită resurselor financiare limitate, următoarele:

Primarul unei comune din Valcea, decis sa inchida scolile
Scoala Valcea

Închiderea şcolilor şi grădiniţelor din localitate (deoarece nu mai putem asigura măştile, dezinfectanţii pentru clădirile publice şi mijloacele de transport elevi, carburantul pentru acestea, decontarea navetei pentru cadrele didactice, inspecţia periodică a autovehiculelor şi cazanelor de încălzire etc); sistarea plăţii indemnizaţiilor de însoţitor şi a asistenţilor personali pentru persoanele cu dizabilităţi; notificarea DSP că nu mai putem desfăşura activităţile de combatere a epidemiei SARS-CoV-2 care ne revin, deoarece nu mai putem achiziţiona echipamentele necesare.

Comuna Păuşeşti nu este şi nu va fi bătaia de joc a unor decidenţi politici submediocri, care neputând face mai nimic de câţiva ani buni pentru acest judeţ frumos, îşi arată când pot aroganţa şi dispreţul faţă de cetăţenii acestuia, a spus primarul comunei Păuşeşti.

În plus, guvernul a decis să aloce, prin Hotărârea de miercuri, 6 octombrie, circa 27,6 milioane de lei Consiliului Judeţean şi primăriilor din Vâlcea, pentru echilibrarea bugetelor locale. Cinci din cele 89 de localităţi din judeţ nu au primit însă niciun leu.