În contextul actual al depistării pozitive a jucătoarei de tenis Simona Halepa, Agenţia Naţională Antidoping a făcut mai multe precizări pe site-ul său oficial.
Astfel, ANAD atenționează că Roxadustat se încadrează în Lista Interzisă la secţiunea S2, având agenţi activatori ai factorilor care induc hipoxia.
Mai mult, ANAD a explicat care sunt pașii de urmat în ancheta care o privește pe Simona Halep.
„În termeni simpli, gestionarea rezultatelor implică toate aspectele, pornind de la revizuirea cazului, la notificarea sportivului (sau a persoanei implicate), la acuzarea sportivului și soluționarea cazului, care poate include o procedură de audiere și apel. Un caz poate fi închis iar gestionarea rezultatelor se poate încheia în oricare dintre aceste etape”, specifică ANAD, potrivit ProTV.
Astfel, conform articolului 4.2.2 din Codul Mondial Anti-Doping, ”în scopul aplicării articolului 10, toate substanţele interzise vor fi substanţe specifice, cu excepţia cazurilor prevăzute de Lista Interzisă. Nicio metodă interzisă nu va fi metodă specifică, dacă nu este prevăzută expres ca metodă specifică în Lista Interzisă.”

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„În ce priveşte comentariul la articol – substanţele şi metodele specifice prevăzute la articolul 4.2.2 nu trebuie nicidecum considerate mai puţin importante sau mai puţin periculoase decât alte substanţe sau metode dopante. Dimpotrivă, ele sunt pur şi simplu substanţe şi metode care, cel mai probabil, au fost consumate sau utilizate de un sportiv pentru un alt scop decât sporirea performanţei sportive.”
„Un caz care implică o substanță nespecifică este presupus intenționat, cu excepția cazului în care sportivul sau altă persoană poate stabili că nu a fost intenționat”, mai precizează ANAD.
Se mai precizează că lipsa vinovăţiei sau neglijenţei este atunci când sportivul sau altă persoană stabileşte că nu ştia sau nu bănuia, şi nu ar fi putut în mod rezonabil să ştie sau să bănuiască, chiar şi demonstrând cea mai mare precauţie, că a folosit sau i-a fost administrată o substanţă interzisă sau o metodă interzisă sau a încălcat în orice alt fel o reglementare anti-doping.
Standardul Internaţional Lista Interzisă intră în vigoare la 1 ianuarie şi se actualizează în fiecare an sau ori de câte ori apare o modificare pe care WADA o comunică.