Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen, întâlnire importantă astăzi cu președintele Chinei. Liderii europeni vor milita în favoarea Ucrainei

Elena Avramescu 06.04.2023, 09:27
Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen, întâlnire importantă astăzi cu președintele Chinei. Liderii europeni vor milita în favoarea Ucrainei

În cursul acestei zile, președintele francez Emmanuel Macron a sosit la Beijing, a declarat presa de stat chineză, începând astfel o vizită importantă de trei zile în timpul căreia se va întâlni cu omologul său Xi Jinping.

Emmanul Macron, vizită oficială în China

UPDATE 6 aprilie, ora 9:10. Președintele Franței Emmanuel Macron şi șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen se întâlnesc astăzi cu președintele Xi Jinping pentru a milita în favoarea Ucrainei. Până acum au purtat discuții serioase cu privire la soarta războiului din Ucraina cu președintele Chinei, Xi Jinping, care în urmă cu scurt timp a revenit recent din vizita la Moscova, unde a avut o întâlnire cu președintele Vladimir Putin.

Liderii europeni vor fi primiţi în această după-amiază de preşedintele chinez la Palatul Poporului din Beijing.

Cu doar o zi în urmă, preşedintele francez a estimat că Beijingul ar putea juca un rol vital în găsirea unei căi de pace în Ucraina, salutând „dorinţa de a se angaja în rezolvarea conflictului” manifestată de China atunci când a lansat un Document în 12 puncte care rezumă poziţia sa în februarie.

Iar cu o săptămână în urmă, Ursula von der Leyen a emis un avertisment mult mai dur în timp ce se afla la Bruxelles.

„Modul în care China continuă să reacţioneze la războiul lui Putin va fi un factor determinant în viitorul relaţiilor dintre UE şi China”.

Preşedintele Macron va fi primit în această dimineaţa de prim-ministrul Li Qiang și va avea o întâlnire individuală cu Xi Jinping după-amiaza, înainte de a face declaraţii presei, un interviu trilateral, unde va fi inclusă și Ursula von der Leyen şi în final o cină de stat.

Știre inițială

„Președintele francez Emmanuel Macron a sosit la Beijing pentru a-și începe vizita de stat în China în perioada 5-7 aprilie”, a informat postul de stat CGTN.

Se pare că Franța are speranța că va putea să îl convingă pe liderul chinez Xi Jinping să se apropie mai mult de președintele rus Vladimir Putin, tocmai de aceea vrea ca Beijingul să joace rol de mediator în războiul din Ucraina. Însă nu este foarte clar cum ar putea să-l convingă Macron pe Xi, tocmai de aceea contextul călătoriei de trei zile a președintelui francez în China este unul greu de parcurs.

În plus, președintele francez are în plan să poarte discuții serioase cu omologul său din China după ce anul trecut a fost criticat dur pentru orele pe care le-a pierdut în zadar în conversațiile telefonice cu Putin în încercarea de a-l convinge să nu invadeze Ucraina. Cu toate acestea, oficialii din Occident sunt pesimiști.

„Este absolut fundamental să avem momente de întâlniri private. Diplomația este un joc de lungă durată cu China, nu cred că este ușor să construiești relații ca occidentali. Dar poate că va însemna că vom putea discuta când va veni timpul”, a spus Sylvie Bermann, fostul ambasador francez din China.

Cu toate acestea, temele de discuție nu vor fi doar pacifiste, deoarece Emmanuel Macron este pregătit să transmită mai multe mesaje destul de dure Beijingului în privința sprijinului oferit Rusiei, mai ales în privința livrărilor de arme.

„Nu îi vom amenința, dar vom trimite niște avertizări: chinezii trebuie să înțeleagă că trimiterea de arme va avea consecințe pentru Europa, pentru noi, trebuie să le aducem aminte de interesele noastre de securitate”, a spus oficialul, care a precizat că Macron nu îl va amenința pe Xi cu sancțiuni.

Nu trebuie uitat faptul că Macron va călători alături de președinta Comisiei Europene, ceea ce îl va deosebi de cancelarul german Olaf Scholz, care, anul trecut, s-a grăbit să se întâlnească cu Xi în China, acolo unde a ales să se concentreze mai mult pe interesele Germaniei, decât cele ale Uniunii Europene.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...