Este revoltă populară în Sri Lanka acolo unde populația s-a săturat de așa-zisele reforme care i-au dus la sapă de lemn. Zeci de mii de oameni au luat cu asalt palatul prezidențial, însă șeful statului a plecat la timp pentru a nu da ochii cu mulțimea dezlănțuită. Președintele a reușit să fugă din țară, după a doua tentativă, iar acum a făcut gestul așteptat de toată lumea. Vezi mai jos cum a ales să-și dea demisia.
Președintele Republicii Sri Lanka, Gotabaya Rajapaksa, a reușit să fugă din țară și din calea mulțimii foarte nemulțumite de nivelul de trai la care s-a ajuns sub conducerea lui. Acesta a fugit la timp duminică din fața a mii și mii de coonaționali foarte supărați, care au intrat pe domeniul palatului prezidențial și chiar în clădire. A reușit să fugă cu un elicopter, iar acum s-a aflat că a ajuns în Singapore.
Preşedintele din Sri Lanka, Gotabaya Rajapaksa, a aterizat miercuri în Maldive după ce şi-a părăsit ţara la bordul unui avion militar, notează AFP. Liderul în vârstă de 73 de ani, care a încercat fără succes să părăsească ţara marţi, a decolat miercuri dimineaţă de pe aeroportul internaţional din Colombo împreună cu soţia sa şi o gardă de corp la bordul unui Antonov-32, au declarat pentru AFP responsabili ai serviciilor de imigraţie.

„Paşapoartele lor au fost ştampilate şi s-au îmbarcat în acest zbor special al forţelor aeriene”, a precizat pentru AFP un responsabil al serviciilor de imigraţie.
Un oficial al aeroportului din Malé, capitala Maldivelor, a declarat în jurul orelor 22.30 GMT că avionul a aterizat şi că cei trei pasageri au fost duşi sub escorta poliţiei către o destinaţie necunoscută deocamdată. Șeful statului a vrut și marți să plece din țară, însă s-a lovit de refuzul agenților de la serviciul de imigrație. Unii dintre consilierii săi au luat în considerare ca Rajapaksa şi anturajul său să evadeze la bordul unei nave de patrulare, potrivit unei surse cu rang înalt în domeniul apărării.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Preşedintele din Sri Lanka, Gotabaya Rajapaksa, a decis într-un final să demisioneze din funcție. Înaltul demnitar a ales să-și dea demisia printr-un simplu e-mail trimis preşedintelui parlamentului din Sri Lanka. Prim-ministrul srilankez Ranil Wickremesinghe a fost desemnat preşedinte interimar, după ce preşedintele Gotabaya Rajapaksa a fugit în străinătate. Guvernul a declarat miercuri stare de urgenţă, iar în capitala Colombo a fost instituită interdicţie de deplasare.