Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, nu are de gând să cedeze presiunilor venite din afara țării, dar nici celor din interior. Liderul de la Minsk a spus că nu va organiza alte alegeri prezidențiale, iar pentru ca acest lucru să se întâmple, va trebui să fie omorât! Fostul consilier al lui Vladimir Putin spune că s-ar putea să aibă soarta lui Nicolae Ceaușescu.
Duminică după-amiază a avut loc în Belarus cea mai mare demonstraţie din istoria postsovietică a ţării, sute de mii de persoane adunându-se în Mink precum şi alte oraşe pentru a manifesta împotriva lui Aleksandr Lukaşenko. Presa din Belarus relatează însă cum zeci de persoane care au participat la protest au început să fie arestate şi băgate în dubiţe neînmatriculate.
Demonstrația l-a lăsat rece însă pe președintele Lukaşenko. Acesta a anunţat luni, 17 august, că nu va organiza alegeri prezidenţiale noi, la insistenţa opoziţiei şi a sutelor de mii de protestatari, deoarece alegerile deja au avut loc şi pentru că organizarea unui nou scrutin va duce la dispariţia uzinelor Belarusului, accentuând că „în jumătate de an vom distruge totul”.

„Niciodată să nu vă aşteptaţi de la mine că eu voi face ceva sub presiunea cuiva. Alegeri noi nu vor fi”, a declarat Aleksandr Lukaşenko, scrie agenţia de presă belarusă de stat „Belta”.
Presa de opoziţie din Belarus scrie că, în cadrul întrevederii de luni a liderului de la Minsk cu muncitorii unei uzine, la care preşedintele a venit cu elicopterul, angajaţii l-au întâmpinat cu lozinca „pleacă!”, i-ar Lukaşenko ar fi spus: „Noi deja am petrecut alegeri. Până nu mă veţi ucide, alegeri noi nu vor fi”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Lukeşanko a menţionat că acum se pregăteşte un proiect de modificare a Constituţiei şi că este dispus să cedeze din atribuţiile sale şi altor ramuri ale puterii, dar a accentuat că acest lucru nu trebuie să se întâmple sub presiunea străzii.
Fosta candidată a opoziţiei la prezidenţialele din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, refugiată în Lituania de teama de a nu fi arestată după alegerile din 9 august, a înregistrat un nou mesaj video în care susţine că este gata să-şi asume rolul de lider naţional al Belarusului „pentru ca ţara să se liniştească şi să intre într-un ritm normal”.
Fostul consilier al lui Vladimir Putin, expertul economist Andrei Ilarionov, consideră că liderul de la Minsk, Alekdandr Lukaşenko, are şansa să nu repete soarta fostului conducător al Libiei, Muammar Gaddafi, şi a fostului dictator român, Nicolae Ceauşescu, dacă va renunța pe cale amiabilă la putere.