Presa bulgară susține că este vital ca Iohannis şi Radev să vorbească despre criza Euroins: „Ar putea destabiliza întregul sector de asigurări din România, cu consecinţe cutremurătoare pentru întregul grup”

Elena Avramescu 15.03.2023, 13:58
Presa bulgară susține că este vital ca Iohannis şi Radev să vorbească despre criza Euroins: „Ar putea destabiliza întregul sector de asigurări din România, cu consecinţe cutremurătoare pentru întregul grup”

Subiectul crizei cu care se confruntă compania de asigurări Euroins pe piaţa din România și care ameninţă să destabilizeze întregul sector de asigurări din ţară, dar şi piaţa de capital bulgară poate să ajungă pe agenda discuţiilor dintre preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită la Sofia, şi omologul său bulgar, Rumen Radev, potrivit publicaţiei economice bulgare „Financial Tribune”.

Scandalul Euroins continuă

„Preşedintele României, Klaus Iohannis, se află în vizită în Bulgaria, la exact un an de la vizita preşedintelui Rumen Radev la Bucureşti. Dacă discuţiile de anul trecut au fost dominate de războiul care tocmai izbucnise în Ucraina, criza refugiaţilor şi aspecte legate de implementarea Coridorului Vertical în domeniul gazelor, aderarea la Schengen şi întărirea flancului estic al NATO, anul acesta subiectele fierbinţi între cei doi ar putea fi mai multe.

Asta în cazul în care consilierii economici ai preşedintelui bulgar şi ai omologului român nu vor trece cumva cu vederea o mare problemă, şi anume criza cu care se confruntă compania de asigurări Euroins pe piaţa din România, o criză ce ameninţă să destabilizeze întregul sector de asigurări din această ţară, dar şi piaţa de capital bulgară”, a notat Financial Tribune.

Se știe deja că Euroins face parte din Eurohold și reprezintă unul dintre cei mai mari jucători din economia bulgară şi un grup energetic şi financiar de top în Europa de Sud-Est, cu venituri şi active de câteva miliarde şi peste 7.000 de angajaţi. Cu doar doi ani în urmă a achiziţionat companiile CEZ pentru 335 de milioane de euro prin intermediul companiei Eastern European Electricity Company B.V., pe care o deţine integral.

Fiind o parte a Eurohold este şi EIG Re EAD, o companie cu o istorie de 20 de ani, serviciile de reasigurare sunt folosite de companii de asigurări de top din Europa. De scurtă vreme, EIG Re a reasigurat portofoliul Euroins din România, ceea ce a garantat plata tuturor despăgubirilor către compania românească şi a asigurat transferul tuturor riscurilor, explică publicaţia bulgară.

Euroins, fortata de instanta sa revizuiasca tarifele RCA
Euroins, fortata de instanta sa revizuiasca tarifele RCA

„Problema este că ASF, autoritatea de reglementare a pieţei asigurărilor din România, analogul FSC din Bulgaria, a ridicat în presa românească problema capacităţii financiare a EIG Re, ceea ce a declanşat speculaţii cu privire la un faliment al Euroins în România, iar acest lucru ar putea avea consecinţe cutremurătoare pentru întregul grup, listat la bursele de la Sofia şi Varşovia şi ar putea destabiliza întregul sector de asigurări din România, precum şi piaţa de capital din Bulgaria, în care Euroins investeşte în calitate de mare investitor instituţional”, a mai notat Financial Tribune.

În plus, jurnaliştii bulgari au ținut să aducă acuzații, spunând că estimările făcute publice de ASF sunt problematice, deoarece „nu se bazează în realitate pe nimic şi sunt complet nefondate, în condiţiile în care rezultatele celor trei audituri importante, efectuate în prezent de ASF, autoritatea de reglementare financiară a UE şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), nu vor fi anunţate decât la sfârşitul lunii martie”.

„În conformitate cu legislaţia europeană, nu este de competenţa autorităţii române de reglementare ASF să comenteze situaţia financiară a unei companii de asigurări sau reasigurări bulgare. ASF a îndrăznit să judece şi să dea aprecieri despre compania bulgară presei româneşti, depăşindu-şi astfel în mod clar competenţele legale”, a mai notat Financial Tribune.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...