Premieră la Românii au talent, toată lumea a putut să-l audă. ”Rediscutăm contractele pentru Smiley și Pavel Bartoș”

Iancu Andreea 15.03.2021, 20:49
Premieră la Românii au talent, toată lumea a putut să-l audă. ”Rediscutăm contractele pentru Smiley și Pavel Bartoș”

Mario Vîlceanu, un concurent în vârstă de numai 12 ani, care a uimit publicul și juriul deopotrivă în cea mai recentă ediție de la Românii au talent, a stârnit reacții față de cei doi prezentatori Smiley și Pavel Bartoș. Amfitrionii au fost uimiți să audă în direct o discuție despre rediscutarea contractelor lor la Pro TV. Care a fost motivul pentru care s-a întâmplat asta.

Contractele pentru Smiley și Pavel Bartoș, rediscutate în direct

Un tânăr de doar 12 ani a venit pe scena de la Românii au talent pentru a-și prezenta talentul de a rezolva cuburi de tip Rubik. Vizibil emoționat, Mario a încercat să scape de emoțiile din lumina reflectoarelor și a purtat o conversație cu Andra și Alexandra Dinu, care a fost extrem de încântată să aibă în fața sa un concurent care îi poartă numele fiului său. Pentru a-și începe numărul, însă, craioveanul cu ochi albaștri a avut nevoie de ajutorul celor doi prezentatori, Smiley și Pavel Bartoș.

Mereu săritori și dornici să se implice în numerele celor de pe scenă, amfitrionii show-ului de talente au venit imediat să îl ajute pe tânăr să amestece Piramix-ul și cubul Mirror pe care urma să le rezolve. Momentul a fost remarcat de către Andi Moisescu, care a glumit cu privire la activitatea tot mai intensă și solicitantă a celor doi, propunând să li se rediscute contractele.

Trebuie să rediscutăm contractele pentru ei, pentru că nu ne-am gândit că o să fie atât de solicitați în sezonul acesta, a remarcat juratul.

Mario Vîlceanu a adus altfel de cuburi Rubik în momentul său de la Pro TV
Mario Vîlceanu a adus altfel de cuburi Rubik în momentul său de la Pro TV

Mario, tânărul cu o minte sclipitoare, a cucerit juriul Românii au talent

Pus în dificultate de către Smiley și Pavel Bartoș, care au amestecat bine cele două cuburi, Mario a dovedit că se descurcă în situații limită. Talentul său la descifrat și mintea antrenată l-au ajutat să rezolve chiar și cubul Mirror în timp ce era legat la ochi, în doar un minut. Momentul său a fost cuceritor, cu atât mai mult cu când tânărul concurent a afișat o modestie și o emotivitate fără margini.

Smiley l-a amestecat mai bine, dar nu neapărat. Am avut și emoții și m-am încurcat, a fost concluzia tânărului cu care a reușit să topească inimile juriului după numărul său.

Jurații i-au apreciat pasiunea și nu au ezitat să îi ofere un verdict care să-l trimită pe Mario în etapa următoare, după patru de DA.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI