Precizare importantă a Ministrului Educației pentru deschiderea școlilor. Cum se stabilesc unitățile de învățământ care funcționează și cum vor sta elevii în bănci

Ana Anitoiu 02.02.2021, 22:56
Precizare importantă a Ministrului Educației pentru deschiderea școlilor. Cum se stabilesc unitățile de învățământ care funcționează și cum vor sta elevii în bănci

Ministrul Educației a făcut o precizare importantă în legătură cu deschiderea școlilor din România la data de 8 februarie. Sorin Cîmpeanu a explicat cum se stabilesc unitățile de învățământ care vor funcționa normal și cum vor sta elevii în bănci, la revenirea în sălile de clasă, în contextul în care pandemia de coronavirus nu a luat sfârșit.

Cum se stabilesc școlile care se deschid

Potrivit ministrului Educației, hotărârea de redeschidere a școlilor la data de 8 februarie va fi luată la nivelul fiecărei localităţi, nu la nivelul unui judeţ. Sorin Cîmpeanu a precizat că se vor face evaluări în fiecare săptămână și că se va lua în considerare rata de infectare din ultimele 14 zile.

„Decizia de deschidere a şcolii se va lua nu la nivel global, al judeţului, ci la nivel de localitate. Această situaţie va trebui să fie cunoscută foarte vizibilă. Ministerul Educaţiei va prelua pe site link-ul cu situaţia unde sunt updatate datele epidemiologice, pe toate localităţile, în aşa fel încât fiecare părinte, elev, profesor să ştie ce va urma pentru săptămâna următoare. Evaluările vor fi făcute săptămânal iar rata de infectare va fi luată în considerare pe ultimele 14”, a spus ministrul Educației, marți, la Antena 3.

Precizare importanta a Ministrului Educatiei pentru deschiderea scolilor. Cum se stabilesc unitatile de invatamant care functioneaza si cum vor sta elevii in banci
Elevi cu masti de protectie, in curtea unei scoli

Sorin Cîmpeanu, despre care dintre elevii din țară se află în scenariul roșu

Totodată, Sorin Cîmpeanu a spus că în prezent, în România există un sigur județ ce se află în scenariul roșu, din cauza numărului mare de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Mai exact, Timiș. Astfel, aici, preșcolarii vor merge fizic la grădiniță, iar la școală se vor întoarce doar elevii claselor I – IV. Toți ceilalți elevi vor continua să facă orele de curs în mediul online.

Potrivit ministrului Educației, alte 17 judeţe din România se află în scenariul verde, iar 24 dintre acestea sunt în zona galbenă. Președintele Klaus Iohannis a explicat cum se va proceda pentru școlile din localitățile aflate în astfel de situații. Mai multe detalii, AICI!

Condițiile în care elevii se întorc la școală. Cum vor sta în bănci

Ministrul Educației a mai spus, la Digi 24, că potrivit cifrelor epidemiologice din acest moment, luni, 8 februarie, se vor întoarce fizic la școală aproximativ 2,4 milioane de elevi. Sorin Cîmpeanu a menționat că școlile au stocuri de peste 37 de milioane de măști de protecție și peste un milion de litri de dezinfectant. Elevii vor sta câte doi în bancă, fără despărțitoare din plexiglas. Acestea nu s-au dovedit eficiente. Măști vor purta atât copiii, cât și profesorii.

Sorin Cîmpeanu a mai spus că elevii care au simptome de COVID-19 sau care locuiesc cu bunicii vor putea învăța în continuare online, dar în baza unui certificat de la medicul de familie. Similar, profesorii cu vulnerabilități vor putea să predea de acasă, dacă vor prezenta un certificat de la un medic de medicina muncii.

Ministrul Educației, despre situațiile în care se vor închide școlile din nou

De asemenea, ministrul Educației a spus că în cazul în care țara se va confrunta cu un al treilea val al pandemiei de coronavirus, se va reevalua decizia de redeschidere a școlilor. Însă, oficialul a precizat că nu va fi luată nicio hotărâre de pe o zi pe alta. El a menționat, totuși, în ce condiții s-ar închide din nou unitățile de învățământ.

”Dacă vor fi doi profesori pozitivi cu coronavirus, probabil s eva suspenda activitatea școlii timp de 14 zile”, a declarat Sorin Cîmpeanu, precizând că în cazul elevilor, se va suspenda activitatea unei clase dacă se vor înregistra două cazuri de infectare în cadrul acesteia. Însă, dacă vor fi raportate mai multe cazuri, în mai multe clase, se va închide toată școala.

Numărul cazurilor de COVID-19, în țară

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, marți, 2 februarie, că au fost înregistrate 2.676 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 , în țară, după 23.287 de teste RT-PCR și 7.180 de teste rapide antigenice efectuate în ultimele 24 de ore. În total, de la începutul pandemiei de coronavirus în România, au fost confirmate 732.732 de cazuri de COVID – 19. Au fost declarați vindecați 678.473 de pacienți.

Pe de altă parte, conform Grupului de Comunicare Strategică, au mai fost raportate 111 decese, în rândul pacienților cu COVID-19. În total, de la începutul pandemiei, 18.513 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au murit, în țară. În spitalele din România, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.855. Dintre acestea, 967 se află la ATI.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...