Prăjitură cremoasă fără unt. Reţeta e ieftină şi uşor de făcut

14 03. 2022, 08:26

Dacă ai poftă de ceva dulce făcut chiar la tine acasă, dar nu ai la dispoziție foarte multe ingrediente, poți să încerci această rețetă uimitoare. Este vorba de prăjitura cremoasă fără unt. Acest desert dietetic și aromat este foarte ușor de preparat, însă are un gust care nu te va dezamăgi. Tot ce trebuie să faci este să respecți pașii de mai jos, iar rezultatul va fi pe măsura așteptărilor tale. Află cum poți să faci rapid și simplu o prăjitură deosebită!

Cum prepari prăjitura cremoasă fără unt

Acest desert extrem de cremos este foarte ușor de preparat, din numai câteva ingrediente ieftine. Este pe bază de iaurt, iar textura lui este de-a dreptul încântătoare. Află cum se prepară această minunată prăjitură și care sunt ingredientele de care ai nevoie.

Reteta prajitura cremoasa fara unt

Ingrediente

  • 350 de grame de iaurt alb cu conținut scăzut de grăsime
  • patru ouă
  • trei linguri de amidon de porumb
  • trei linguri de îndulcitor stevia sau zahăr normal
  • un vârf de cuțit de sare
  • esență de vanilie
  • zahăr pudră pentru decor

Mod de preparare

Mai întâi vom separa ouăle în gălbenușuri și albușuri. Acum, adăugăm sare peste albușuri și mixăm foarte bine aproximativ cinci minute. În continuare, vom lua vasul cu cele patru galbenușuri și pune desupra îndulcitorul stevia sau zahărul.

Amestecăm foarte bine, după care adăugăm iaurtul, amidonul de porumb și vanilia. Mixăm totul până obținem un amestec neted. Acum, cu ajutorul unei spatule vom adăuga albușurile și vom amesteca ușor, de jos în sus.

Cu o foaie de copt tapăm o tavă de tort de diametru 18-20 cm, apoi turnăm amestecul în ea. Iată că ne apropiem de finalul rețetei, iar tot ce mai avem de făcut este să coacem această prăjitură absolut delicioasă.

Așadar, vom preîncălzi cuptorul la o temperatură de 180 de grade Celsius și vom introduce tava pentru aproximativ 30 – 40 de minute.

După ce prăjitura noastră este gata, scoatem tava din cuptor, lăsăm puțin să se răcească, apoi pudrăm cu zahăr. După cum veți observa, această prăjitură a ieșit foarte cremoasă, fără să aduăugăm nici măcar un gram de unt.

Tot ce mai avem de făcut este să ne bucurăm de gustul deosebit de aromat al acestui desert miunat. Spor la treabă și poftă bună!