Ponturi pariuri. Oţelul Galaţi – Farul Constanţa. Cote SuperLiga
Oţelul Galaţi – Farul Constanţa, meci contând pentru etapa a 8-a a play-out-ului din campionatul României, este programat, sâmbătă, 9 mai 2026, de la ora 18:00, pe Stadionul Oţelul din Galaţi, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.
Oţelul Galaţi, aflată într-o zona oarecum sigură a ierarhiei, şi Farul Constanţa, care nu a scăpat de emoţii, se întâlnesc într-una dintre cele mai intzeresante şi echilibrate partide din etapa a 8-a a play-out-ului din SuperLiga.
Oţelul Galaţi este pe locul 5, cu 28 de puncte, cu cinci peste poziţiile de baraj şi cu opt peste cele direct retrogradabile, şi vine după două victorii, două rezultate de egalitate şi o înfrângere înregistrate în ultimele cinci etape disputate în play-out, iar în runda precedentă a remizat, acasă, cu Metaloglobus, scor 2-2.
Echipa antrenată de Stjepan Tomas are nouă succese, cinci remize şi cinci eşecuri pe teren propriu în acest campionat, iar cei mai buni marcatori al moldovenilor în campionat sunt Paulinho şi Conrado, fiecare cu câte şapte goluri.
Farul Constanţa ocupă locul 6, cu 25 de puncte, cu unul peste poziţiile de baraj şi cu patru peste cele direct retrogradabile, şi vine după două rezultate de egalitate şi trei înfrângeri înregistrate în ultimele cinci etape din campionat, iar în runda precedentă a remizat, acasă, cu Botoşani, scor 1-1.
Echipa antrenată de Flavius Stoica a bifat trei succese, cinci remize şi 10 eşecuri în meciurile disputate în deplasare în acest campionat, iar golgheterul „marinarilor” este Alexandru Işfan, cu 10 reuşite în SuperLiga.
În sezonul regulat, Farul Constanţa s-a impus, în tur, pe teren propriu, în faţa celor de la Oţelul Galaţi, cu 3-2, pentru ca, în retur, să se consemneze un egal, scor 2-2.