Poveștile aparte și legendele celor trei biserici unice din vestul țării: transportată cu pluta, trăsnită în zi de sărbătoare sau ridicată pe locul unei foste gropi de gunoi

Multe dintre așezămintele religioase din vestul țării au povești aparte. Printre ele se numără cel al bisericuței de lemn din Crivina de Sus, cu hramul Cuvioasei Paraschiva.

Localitatea, situată pe brațul drept al râului Bega, într-o zonă deluroasă din estul județului Timiș, nu avea un lăcaș de cult. Iar localnicii tare și-au mai dorit o biserică a lor.

Meșteri în edificarea uneia se găseau greu, iar prețul cerut era prea mare pentru comunitatea locală. Așa că soluția mai puțin obișnuită pe care au ales-o a fost să relocheze o biserică ce fusese construită în 1677 la Ilia, în județul învecinat, Hunedoara.

Și, pentru că numărul credincioșilor care frecventau acolo biserica respectivă era din ce în ce mai mic, iar terenul pe care fusese construită devenise nesigur, relocarea ei a avut loc, asemenea unui imens puzzle, elementele fiind transportate cu pluta, pe Mureș și, mai apoi, în căruțe trase de boi.

„Edificată în Ilia în 1677, biserica va fi demontată, apoi transportată cu pluta pe Mureş, trasă de boi peste dealuri şi adusă la Crivina de Sus aproape 100 de ani mai târziu.

Biserica de la Crivina de Sus, leagă aşadar Transilvania de Banat, aşa cum a ştiut să aducă şi să lege atâţia oameni în jurul său”, au declarat cei de la Ambulanța pentru Monumente și Biserici înlemnite din Banat/Wooden Churches of Banat.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

În timp, din păcate, lăcașul care devenise mândria și locul de rugăciune al localnicilor, s-a degradat odată cu declinul localității care o adoptase. Așa că a a ajuns la un pas de colaps, acoperșilul de șindrilă fiind degradat, înlocuit pe alocuri cu folie bituminoasă prin care părtundea apa.

Salvarea a venit abia în anul 2018 când s-a început refacerea fundației, un an mai târziu s-a lucrat la turlă și șarpantă, apoi s-a tencuit parțial, pe bază de pământ, interiorul bisericii. Lucrările au fost relizate de cei de la Ambulanța pentru Monumente.

O poveste tragică și misterul Bisericii din Săcărâmb

O altă biserică ce are o poveste aparte este cea din Săcărâmb. Se vorbește despre un blestem, și asta pentru că lăcașul de cult a fost lovit de trăsnet într-o zi de mare sărbătoare religioasă, în 14 septembrie 1970, de Înălțarea Sfintei Cruci. După care ruinele devastate de incendiu ar fi fost locul unor ritualuri oculte.

„Nu era un loc în care să mergi cu sufletul deschis. Aveam turiști care doreau să vadă locul, am mers înainte să văd cum se poate ajunge și cât e de sigur. Am găsit tot felul de lucruri ciudate.

Resturi de tot felul, nu din cele firești. Nu vreau să le descriu, dar nu erau creștine. Erau, cum să vă spun, întunecate, nefirești”, spune L.N., un localnic care însoțește grupuri de călători spre ruinele bisericii, dar nu o face cu plăcere, ci doar pentru a promova turismul în zonă, pentru că acesta este o sursă de venit pentru localnicii care și-au deschis pensiuni.

Această întâmplare urma să afecteze viața religioasă a localității, iar oamenii încearcau să-și explice acest eveniment. “Din punct de vedere enegretic, nu avea ce căuta nicio construcție acolo, așa spunea profesorul Albu Gral.

Când a venit prima dată aici, el fiind orb, cu pleoapele lipite a zis: aici se află Marele Altar”, povestește un alt localnic, Alexandru Tokar. Grigore Albu Gral, la care face referire acesta, a fost un dacolog, fondator al Sermoterapiei și considerat mare specialist în citirea runelor . Cât despre Marele Altar, acesta ar fi un loc sfânt al dacilor, pe locul căruia nu ar fi putut dăinui nicio altă construcție religioasă.

Biserica din Anina cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” a fost construită peste o groapă de gunoi

Construcția lăcașului de cult a început în 1908. Era vorba despre o biserică ortodoxă, iar autoritățile de atunci au ales un loc care reprezenta o provocare: o groapă de gunoi. Credincioșii nu s-au descurajat, iar soluția folosită a fost similară celei utilizate pentru Catedrala Mitropolitană din Timișoara: pe piloni, o inovație pentru acele vremuri.

La Timișoara ea a fost utilizată din cauza terenului mlăștinos, la Anina pentru a evita problemele solului generate de gunoaiele depozitate timp de zeci de ani acolo.

„Fundația Bisericii, fixată cu piloni de lemn în solul de sterili la adâncimea de 30 de metri, la fel ca și Catedrala din Timișoara, așezată pe un loc mlăștinos.

Această concepție aparține inginerilor Moravici și Orăvicean, și a fost pusă în practică de prin 1910 după ce autoritățile austro-ungare au aprobat în 1908 ca halda de steril a Aninei să fie alocată pentru construcția acestei Biserici, pentru populația minieră ortodoxă, din Anina”, conform unor documente locale.

În 1939 noua biserică ortodoxă din Anina a fost terminată şi sfinţită de fostul mitropolit al Banatului, Înaltpresfinţitul Lăzărescu. După 70 de ani, noua pictură avea să fie sfinţită încă o dată de Presfinţitul Lucian, episcopul Caransebeşului.