Povestea preotului care vindecă sufletele medicilor și ale bolnavilor de COVID: „O pacientă m-a sunat la un an de la externare, se visa în acea grădină”

În ultimii doi ani, România s-a schimbat radical din cauza bolii COVID-19. Oamenii din toate păturile sociale s-au revoltat, s-au certat, s-au îmbrățișat, au râs și au plâns împreună. O pandemie cruntă care ne-a schimbat total cursul vieții. Printre noi au apărut poveștile eroilor, poveștile celor care dincolo de orice frică au făcut orice pentru a-i ajuta pe oamenii care sufereau și care aveau nevoie de o speranță. Printre eroii ultimele luni grele se află și părintele Ciprian Dinu, de la Institutul Marius Nasta din Capitală.

Cum arată viața unui preot de spital

În fiecare zi, preotul intră în saloanele bolnavilor și încearcă, așa cum poate, să le aline suferințele și să îi ajute pe oamenii bolnavi să treacă cu bine peste încercările dificile. De multe ori, zilele sunt extrem de dificile, iar misiunea preotului este tot mai grea. De opt ani este medicul sufletelor la Marius Nasta și îi ajută inclusiv pe bolnavii de tuberculoză.

Se îmbracă în combinezon, știe pas cu pas ce are de făcut, cum trebuie să-ți prindă mănușile, cum trebuie să-și scoată combinezonul, când trebuie să intre și să se deinfecteze. Nu se teme de boală, dar o previne pe cât posibil și spune că medicina și știința merg mână în mână excelent.

Doar așa, crede părintele Ciprian, putem să trecem cu bine peste orice încercare grea care ne poate da viața peste cap. Harul se simte și vine natural, de la cele mai mici semne, de la cea mai fragedă vârstă.

„Mi-am dat seama că drumul meu îl constituie preoția în copilărie, prin intermediul bunicilor, bunica maternă mă ducea la biserică și mă învăța să mă rog seara. La bunicul patern am găsit odată o Sfântă Scriptură și am deschis-o, am citit la primul capital, la Facere, și m-a fascinat ceea ce am citit, cum a fost creat Pământul, omul, femeia din bărbat.

M-a atras din copilărie. Apoi, îmi plăcea foarte mult cum cântau preoții, la școală intonam pasaje din cărțile de română alături de un prieten, nu aveam cărți de rugăciune la noi”, povestește părintele Ciprian.

„Vindecarea trebuie pornită din interior”

Preoții sunt în spitale, în mod oficial, de la începutul anului 1993, la Spitalul Universitar din Capitală a fost primul care a intrat în saloanele pacienților. Colaborarea dintre pacient și preot a existat de multă vreme, mereu au existat într-un fel sau altul metode în care biserica și spitalul și-au dat mâna.

„De foarte multe ori, depresia duce către boli somatice, de aceea ar trebui pornită vindecarea din interior, de la cauză. Nu întotdeauna bolile trupului sunt efectele păcatelor, pentru că noi atât de multe păcate facem încât nu ar ajunge toate spitalele.

În momentul în care ți se schimbă ceva major în viață, cum ar fi starea de sănătate, începi să-ți pui anumite întrebări și ești mai dispus să recunoști greșelile pe care le-ai făcut și cauți o rezolvare a situației tale”, mai povestește părintele Ciprian.

Grădina cu gânduri bune

La Marius Nasta, lângă bisericuța modestă și încărcate de o energie pozitivă, părintele și-a amenajat o grădină care îl ajută să se relaxeze și să se bucure de fiecare clipă. Se roagă, se plimbă, muncește. Îi spovedește și îi împărtășește pe bolnavi, dar și pe medicii și asistenții medicali care au nevoie de un sprijin, de un ajutor moral în această perioadă dificilă de pandemie.

„În biserică avem slujbă la fiecare sărbătoare, vin pacienți deseori să se roage în biserică, la fel și rudele care vin să se roage pentru ei. În afara bisericii am amenajat o și am muncit foarte mult la ea, am plantat, am tăiat, am aranjat. Este atât de frumoasă, o pacientă m-a sunat la un an de la externare și mi-a spus că încă se mai visează în acea grădină de lângă biserică.

Mi-a spus că atunci când are dificultăți își imaginează că este în grădina de lângă biserică. Am și colegi medici care vin, stăm de vorbă în curte sau stau pe băncuță și admiră florile”, spune cu drag părintele.

„Mi-am modificat și eu modul de a interacționa cu pacienții”

Poveștile din timpul pandemiei sunt mai greu de dus pentru fiecare om, cu atât mai mult pentru părintele Ciprian care îi ajută și pe ceilalți să treacă mai ușor peste încercări. Sunt zile în care intră în secția de Terapie Intensivă și se roagă, alături de aparținători, pentru cei care trebuie să treacă cu bine peste cea mai nouă boală din lume: COVID-19.

„Zilnic merg să vizitez pacienții, înainte de pandemie aveam un program clar, mergeam să-i vizitez, băteam la ușa pacienților, mă prezentam, îi întrebam dacă au nevoie de cineva cu care să discute, nu sunt teme neduhovnicești, pentru că toate se leagă de suflet.

Mi-am modificat și eu modul de a interacționa cu pacienții, anul trecut nici nu se găseau materiale sanitare, mănuși, măști și îmi amintesc cum doamna manager povestea că rudele pacienților care veneau în vizită furau cutii întregi cu măști. Am făcut o procedură care a presupus vizitarea la solicitarea pacientului, deci vizite mai rare în spital”, încheie părintele.

Nu mai sunt mulți oameni ca părintele Ciprian, dornici să ajute și să le facă mai ușoară viața celor care au nevoie de o rază de speranță. Așteaptă noul an cu speranța că pandemia își va pierde din intensitate și cu sufletul deschis să facă, ca și până acum, mult bine.