Povestea incredibilă a lui Radu Negrici, veteran de război, care a ajuns la vârsta de 100 de ani. S-a confruntat cu ororile războiului, a fost împușcat, însă a supraviețuit miraculos

Ioana Constantin 25.10.2021, 12:07

A văzut multe într-un secol și a trecut prin situații la limita dintre viață și moarte. S-a confruntat cu ororile războiului, a fost chiar împușcat dar a supraviețuit și nici măcar neajunsurile vieții nu l-au doborât. Vorbim despre un constănțean, care ajuns la venerabila vârstă de la 100 de ani, continuă să fie optimist și cu zâmbetul pe buze. De ziua lui, Radu Negrici a fost premiat pentru meritele de pe front și avansat în grad.

Povestea incredibilă a lui Radu Negrici, veteran de război

Radu Negrici s-a născut pe 20 octombrie 1921. Fost soldat al Armatei Române în cel de-Al Doilea Război Mondial, veteranul de război Radu Negreci a fost sărbătorit la împlinirea vârstei de 100 ani alaturi de familie, de cei 12 nepoți și 13 strănepți. Are chiar si un stră-stră-nepot, iar în curând vine și al doilea. A fost recompensat cu o plachetă aniversară și avansat la gradul de locotenent colenel.

Și chiar dacă simțurile nu mai sunt așa ascuțite din cauza vârstei înaintate, veteranul a rememorat, cu o acuitate uimitoare, perioada sa de serviciu militar, cu tot cu cumplita perioadă de război. A fost sergent în al doilea război mondial și a participat în fosta Uniune Sovietică, dar si în țară, la luptele grele pe care le-a purtat Armata Română.

Eu am plecat militar in 1942. M-a luat c-un an mai nainte. Trebuia sa plec in ’43. Voluntar ?… Nu voluntar ! Era acolo, razboiul !La rusi n-am fost pe front. Am fost numai in Apus. Tot frontul, cinci luni de zile. Am instruit doua contingente. Eram sergent. Unul care a plecat pe front, eu am plecat la școala de cadre. Am fost în regimentul 35 Infanterie.Atunci am văzut Nistru. Eram tzaran. Acum sunt boier, a spus lt. col. Radu Negrici, veteran de război .

Povestea incredibila a lui Radu Negrici, veteran de razboi
Povestea incredibila a lui Radu Negrici, veteran de razboi

De-a lungul vieții a trecut prin multe momente dificile. A fost nevoit să plece din sânul familiei, a pierdut camarazi de război și a fost rănit grav în mai multe rânduri. Într-una din lupte a fost rănit în zona feței, dar asta nu l-a făcut să abandoneze frontul, după vindecare reîntorcandu-se în lupte.

Am trecut prin multe. Pe 16 ianuarie 1945 m-a rănit. 16 ianuarie 1945 m-a rănit, în Munții Tatra. Mi-am legat gura. Nu vorbeam. Venea sora și mă alimenta. Dantură nu aveam. Trei luni de zile nu am vorbit. Scriam. Când am ajuns acasă și m-a văzut soția s-a speriat. Am stat 20 de zile acasă. Dar am avut credință în Dumnezeu și asta m-a ținut tare. Am luptat numai contra nemților.

Familia numeroasă îi este mereu alături. Are 5 copii, nepoți si strănepoți, de compania cărora se bucură din plin. Chiar dacă merge mai greoi, nu ezită să plece la plimbare și să stea de vorbă cu lumea de pe stradă mai mult de dragul poveștilor, a socializării.

Ne râde, ne cântă. Seară de seară, la noi e petrecere. Dânsul ne face să râdem, seară de seară, de câte ori stăm la masă, a spus fiica sa, Elena Păsărel.

Povestea incredibila a lui Radu Negrici, veteran de razboi
Povestea incredibila a lui Radu Negrici, veteran de razboi

Veteranul a fost premiat pentru meritele sale de reprezentanții Asociației Militarilor Veterani. A primit o uniformă militară pe care i-au fost așezate gradele, un drapel și bineînțeles un tort. L-au vizitat în semn de respect și militarii de la Unitatea de Infanterie Topraisar, dar și reprezenți din parte Primăriei Eforie, oraș unde veteranul locuiește.

Emoția este destul de mare și pentru mine, și pentru camarazii mei. Este o onoare în primul rând ca putem să serbăm astfel de oameni care au făcut ceva pentru România și pentru Armata Română, a declarat Cristian Crăciun, președintele Asociației Militarilor Veterani Constanța.

Radu Negreci spune că nu își mai dorește nimic altceva. Îi îndeamnă pe tineri să fie cinstiți, să muncească și să aibă credință în Dumnezeu. De altfel, cea din urmă este și cea care l-a ținut teafăr atât de mult timp, spune bătrânelul recunoscutor.

Urmăriți Impact.ro și pe