Incendiu în Eforie Sud. Turiștii, evacuați cu macaraua de pe acoperișul clădirii VIDEO

Elena Avramescu 07.09.2021, 10:03

În noaptea de luni a izbucnit un incendiu puternic în noaptea de luni spre marţi la un hotel din Eforie Sud, unde se aflau peste 80 de persoane. 47 de persoane au reușit să iasă singure din unitatea de cazare, iar alte 36 au fost evacuate de către pompieri.

Incendiu în Eforie Sud

În plus, 16 persoane, dintre care cinci copii, au fost coborâte de pe acoperişul clădirii iar o persoană a fost intoxicată cu fum. Se pare că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit la un boiler.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, marţi, în jurul orei 4.00, pompierii au fost solicitaţi să intervină la un hotel din Eforie Sud, format din demisol şi parter înalt, care are 44 de camere, unde era o degajare mare de fum.

La locul solicitării au fost alocate patru autospeciale de stingere, două autoscări, o descarcerare, trei echipaje SMURD, două ambulanţe ale Serviciului Judeţean, în total 40 de pompieri. La momentul respectiv în hotel se aflau 83 de persoane (79 turişti, patrunangajaţi ai hotelului) , dintre care 47 s-au autoevacuat, iar 36 au fost evacuaţi de către echipajele de la faţa locului. Dintre cele 36 de persoane, 16 (11 adulţi, patru copii, un sugar) au fost coborâte de pe acoperişul hotelului, a transmis ISU Constanţa.

Incendiu in Eforie Sud
Incendiu in Eforie Sud

O singură persoană a fost intoxicată cu fum, astfel că a fost transportată la spital, conştientă și cooperantă. Pompierii au reușit să stingă focul în jurul orei 5.00, iar cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit la boilerul din camera tehnică a hotelului.

În această dimineață, în jurul orei 4, prin apel unic de urgență 112 am fost solicitați să intervenim la un hotel din Eforie Sud (demisol + parter înalt, 44 camere), unde ni se comunică că există o degajare mare de fum.

La locul solicitării au fost alocate 4 autospeciale de stingere, 2 autoscări, 1 descarcerare, 3 SMURD, un total de 40 pompieri. La momentul respectiv în hotel se afla un număr de aproximativ 83 de persoane (79 turiști, 4 angajați ai hotelului) , dintre care 47 s-au autoevacuat, iar 36 au fost evacuați de către echipajele de la fața locului.

Dintre cele 36 de persoane, 16 (11 adulți, 4 copii, 1 sugar) au fost coborâte de pe acoperișul hotelului. O singura persoană care fusese intoxicată cu fum a fost transportată la spital de catre un echipaj SAJ, conștientă, cooperant. Incendiul a fost lichidat la ora 04:58, cauza probabilă fiind scurtcircuit la boilerul din camera tehnică a hotelului, au spus pompierii.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...