Poluarea, mai letală decât Covid-19. Raport ONU – se cere interzicerea unor substanțe

Andra Daoud 15.02.2022, 15:45
Poluarea, mai letală decât Covid-19. Raport ONU – se cere interzicerea unor substanțe

Poluarea este mai periculoasă decât virusul Covid-19, provocând cu 50% mai multe decese la nivel mondial. Concluzia aparține Organizației Națiunilor Unite (ONU), care a cerut, în urma unui raport, o „acțiune imediată” pentru a limita efectele poluării. Despre ce măsuri este vorba și ce substanțe vrea ONU să interzică, pentru a limita efectele poluării.

Poluarea, mai letală decât Covid-19

Potrivit unui raport al ONU, publicat marți, poluarea provoacă anual cel puțin 9 milioane de decese premature și încalcă pe scară largă drepturile omului. Asta în timp ce Covid-19 a provocat aproape 5,9 milioane de decese de la începutul pandemiei.

Pesticidele, materialele plastice și deșeurile electronice sunt responsabile, în cea mai mare parte, de poluarea la nivel global, arată organizația. Oficialii atrag atenția că problema este cât se poate de serioasă și că trebuie luate măsuri, printr-o „acțiune imediată și ambițioasă”.

Abordările actuale pentru gestionarea riscurilor reprezentate de poluare şi substanţele toxice eşuează în mod clar, rezultând în încălcări la scară largă ale dreptului la un mediu curat, sănătos şi durabil”, transmite autorul raportului, David Boyd, raportor special al ONU.

Raportul urmează să fie prezentat în luna martie la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, care a declarat că mediul curat este un drept al omului.

Poluarea, mai letală decât Covid-19. Raport ONU - se cere interzicerea unor substanțe
Raportul ONU arată că poluarea provoacă mai multe decese decât Covid-19

ONU cere interzicerea unor substanțe

În raportul apărut pe site-ul Consiliului se solicită interzicerea a două substanțe chimice folosite în fabricarea produselor de uz casnic: polifluoroalchilului şi perfluoroalchilului. Acestea sunt prezente în componența vaselor antiaderente pentru gătit și sunt considerate substanțe chimice permanente, pentru că nu se descompun în mod natural.

Printre recomandările prevăzute în raport se numără și curățarea zonelor poluate și, atunci când este cazul, relocarea comunităților afectate, multe dintre ele sărace și marginalizate, care se află în așa-numitele „zone de sacrificiu”. Noțiunea a fost folosită inițial referindu-se la zonele de testare nucleară, însă în raportul ONU se referă la orice locație contaminată puternic sau care a devenit de nelocuit, din cauza schimărilor climatice.

10% din decesele din zona Parisului sunt cauzate de poluare

Se vorbește tot mai mult în ultima perioadă despre poluarea din zonele puternic industrializate, iar marile capitale ale lumii se confruntă cu problema poluării atmosferice și încearcă să găsească soluții pentru a limita efectele. În urmă cu câteva zile, Franța a raportat că, în regiunea Parisului, aproximativ 10% dintre decesele premature sunt cauzate de poluare.

Aproape 8.000 de decese ar putea fi evitate într-un an în zona Ile-de-France, dacă s-ar respecta recomandările OMS cu privire la poluare. Observatorul regional al sănătății din Franța arată că cifra este de 4 ori mai mare decât cea a morților cauzate de alcool și aproape egală cu cea a deceselor din cauza tutunului (10.000 pe an).

Urmăriți Impact.ro și pe