Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit despre planul său de atac, după ce după ce rușii au cucerit orașul Lisichansk, unul foarte important. Șeful statului a recunoscut că forţele Kievului s-au retras din Lisiciansk, în estul regiunii Donbas, după un asalt dur al Rusiei, dar a promis că va recâştiga controlul. Șeful armatei ucrainene are de gând să întoarcă atacul cu ajutorul armelor cu bătaie lungă primite de la Statele Unite ale Americii.
Așadar, forțele Kievului s-au retras din orașul Lisiciansk, însă președintele Volodimir Zelenski spune că populație trebuie protejată, așa că armata ucraineană trebuie să recâștige acest oraș. Pentru a avea șanse să facă asta, șeful statului a precizat că armata ucraineană va folosi armele cu bătaie lungă primite de la administrația americană, respectiv lansatoarele de rachete HIMARS furnizate de SUA.
„Faptul că protejăm vieţile soldaţilor noştri, ale oamenilor noştri, este la fel de important. Vom reconstrui zidurile, vom recâştiga pământul, dar oamenii trebuie să fie protejaţi mai presus de orice”, a declarat Zelenski.

De cealaltă parte, oficialii ruși spun că cucerirea oraşului Lisiciansk, la mai puţin de o săptămână după ce a fost cucerit oraşul vecin Sievierdonetsk, i-a conferit Rusiei controlul total al regiunii Luhansk, din estul ţării. Aceștia au recunscut chiar că este vorba despre o victorie politică care îndeplineşte un obiectiv de război cheie al Kremlinului. Mai exact, victoria va permite armatei ruse să își concentreze trupele pe regiunea vecină Doneţk, unde Kievul controlează încă porţiuni de teritoriu.
Rusia a avertizat Statele Unite ale Americii să nu trimită în Ucraina sisteme de atac cu rază lungă de acțiune, deoarece acest lucru ar face din SUA țintă a Rusiei. De cealaltă parte, administrația de la Washington a spus că nu a trimis arme cu bătaie lungă.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Potrivit unor oficiali din administrația americană citați de CNN, sistemele de rachete HIMARS vor fi echipate cu muniție care poate fi lansată la aproape 80 de kilometri, mai puțin decât distanța maximă care poate fi atinsă, dar mai mult decât ce au ucrainenii în momentul de față în dotare.