Pfizer cere autorizarea pentru a treia doză de vaccin în SUA și Europa. ”Administrată la șase luni e bine tolerată de corp”

Stan Filon 09.07.2021, 15:15
Pfizer cere autorizarea pentru a treia doză de vaccin în SUA și Europa. ”Administrată la șase luni e bine tolerată de corp”

Persoanele vaccinate cu cele două doze împotriva coronavirusului care au răsuflat ușurate, trebuie să știe că gigantul Pfizer urmează să solicite aprobarea pentru a treia doză de vaccin! Cercetătorii de la compania respectivă au ajuns la concluzia că este nevoie de încă o doză de vaccin, pentru a crește imunitatea în fața noilor variante de coronavirus.

Pfizer cere autorizarea pentru a treia doză de vaccin în SUA și Europa

Așadar, o știre care vine de la Pfizer a neliniștit oamenii din toată lumea, după ce s-a constatat că imunitatea pacienților care s-au vaccinat în ianuarie-februarie a început să scadă destul de mult, încât i-a pus pe gânduri pe cercetători. Aceștia sunt de părere că mai este nevoie de o doză de vaccin și vor cere permisiunea pentru asta.

Alianţa Pfizer intenţionează să solicite ″în următoarele săptămâni″⁣ autorizarea pentru o a treia doză din vaccinul său împotriva COVID -19, în special în Statele Unite şi Europa, potrivit unui comunicat emis de companie, relatează AFP. Cel de-al dilea rapel este destinat să ofere o protecţie imunitară sporită persoanelor deja vaccinate cu primele două doze. Pfizer şi BioNTech au constatat rezultate încurajatoare ale unor teste în curs pentru o a treia doză din vaccinul actual”⁣, au explicat companiile care ”intenţionează să transmită aceste date către FDA, EMA şi alte autorităţi de reglementare în următoarele săptămâni”⁣, au adăugat sursele citate, referindu-se la Agenţiile americană şi europeană a medicamentelor.

Pfizer cere autorizarea pentru a treia doza de vaccin in SUA si Europa
Pfizer cere autorizarea pentru a treia doza de vaccin in SUA si Europa

Poate face față mai bine variantei indiene Delta

”Date preliminare ale studiului arată că o doză de rapel administrată la 6 luni după a doua doză are un profil de toleranţă coerent, provocând niveluri ridicate de anticorpi neutralizanţi,  împotriva virusului, inclusiv împotriva variantei Beta, apărută în Africa de Sud”. Aceste niveluri sunt ″de cinci până la 10 ori mai mari″⁣ decât cele observate după primele două doze.

Cele două companii au subliniat, de asemenea, că vaccinul lor a dat rezultate bune în laborator împotriva variantei Delta şi că, prin urmare, o a treia doză ar putea creşte imunitatea împotriva acestei variante. În acest sens încă au loc teste care să confirme această ipoteză.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...