Pericol major în Portul Constanța, după ce au fost descoperite 9 tone de substanțe periculoase pentru mediu

Ioana Constantin 12.03.2021, 14:27

9 tone de substanțe periculoase în Portul Constanța. Este tot ce ne lipsea. Nouă tone de substanțe periculoase pentru mediu au fost descoperite în Portul Constanța, de către poliţiştii de frontieră constănţeni.

 9 tone de substanțe periculoase în Portul Constanța

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu Constanţa, au descoperit, în Portul Constanţa Sud Agigea, un automărfar încărcat cu butelii cu gaz floururat, sosit din Turcia.

Descoperirea a fost făcută în cursul zilei de ieri de o echipă mixtă de control formată din poliţişti, din cadrul Gărzii de Coastă, lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu – Comisariatul Judeţean Constanţa. Operațiunea s-a desfășurat în baza unor informații primite de către autorități, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

În urma controlului, au fost descoperite 1.300 butelii ce conţin nouă tone gaze periculoase pentru mediu, cu potenţial distrugător asupra stratului de ozon, substanţe care sunt interzise pe teritoriul României şi al Uniunii Europene, se arată în comunicatul transmis presei.

9 tone de substante periculoase pentru mediu
9 tone de substante periculoase pentru mediu

Controlul a fost efectuat în Portul Constanţa Sud Agigea, asupra mărfurilor dintr-un automarfar, sosit din Turcia. În urma controlului, au fost descoperite 1.300 butelii ce conţin 9 tone gaze periculoase pentru mediu, cu potenţial distrugător asupra stratului de ozon, substanţe care sunt interzise pe teritoriul României şi al Uniunii Europene.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Buteliile cu gaz, în valoare de aproximativ 900.000 lei, împreună cu ansamblul rutier, au fost sigilate de către autorităţile vamale, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de transportul şi tranzitul de substanţe şi preparate periculoase, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

S-a aflat că importatorul român ar fi mizat pe înțelegerea autorităților portuare care, contra unor atenții, vor da mărfii sale liber la vamă. Din nefericire, a nimerit însă în plină descindere a procurorilor DIICOT care, în portul Constanța Sud, au destructurat su succesgruparea infracțională din care făceau parte polițiști, vameși și oameni de afaceri români și străini. Astfel că aceștia au fost ridicați și duși la audieri, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, luare și dare de mită în sumă totală de 500.000 de dolari.

Urmăriți Impact.ro și pe