Percheziții la Baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu. Sunt vizate suspiciuni de corupție și abuz în serviciu

Elena Avramescu 30.09.2022, 11:27
Percheziții la Baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu. Sunt vizate suspiciuni de corupție și abuz în serviciu

Un număr de 29 de percheziții au avut loc în cursul zilei de ieri, pe 29 septembrie 2022 la Baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu. Acestea au fost organizare la sediul unor firme și la domiciliile unor persoane fizice, potrivit G4media.ro.

Baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu, în mijlocul unui scandal

DNA – Secția a II-a de combatere a infracțiunilor de corupție și asimilate corupție a fost cea care a organizat perchezițiile la firme și patronii români, iar de anchetă n-au scăpat nici anchetatorii americani. Se pare că ar fi vorba despre suspiciuni de corupție (comisioane pentru acordarea de contracte de achiziții) și abuz în serviciu.

„Deocamdată nu este foarte clar despre ce contracte este vorba și care este valoarea prejudiciului. Știrea este în curs de actualizare”.

Totul a început în noiembrie 2021, atunci când procurorii DIICOT au făcut percheziţii domiciliare într-un dosar ce viza destructurarea unei grupări care fura motorină din baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa.

Se pare că din 2017, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat, în scopul comiterii infracţiunii de furt calificat prin sustragerea de combustibili lichizi ce aparțineau guvernului SUA, fiind vorba în special de motorină. Furtul s-a efectuat din baza militară de la Mihail Kogălniceanu, precum şi din zonele dedicate efectuării unor exerciţii tactice militare situate pe raza judeţului Constanţa.

Astfel că membrii acestei grupări au sustras diverse cantităţi de motorină din generatoarele care deservesc anumite zone din cadrul unităţii militare din baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu, prejudiciul reclamat ulterior de guvernul federal al SUA fiind de 2 milioane de dolari.

Perchezitii la Baza militara americana de la Mihail Kogalniceanu
Perchezitii la Baza militara americana de la Mihail Kogalniceanu

În luna iunie a acestui an, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a decis să atribuie un contract clasificat „secret de serviciu” de proiectare și execuție a primei faze de extindere și modernizare a infrastructurii bazei militare aeriene de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, în urma unei proceduri de licitație restrânsă demarată în urmă cu mai bine de un an, în martie 2021.

Valoarea acestuia a ajuns la suma de 1.7 miliarde de lei, iar câștigătorul este firma românească Aduro Impex SRL, din care mai fac parte compania Bog’Art și o subsidiară locală a grupului austriac Strabag.

S-a aflat ulterior că această companie este controlată de antreprenorul Gheorghe Mircea, compania Bog’Art este controlată de omul de afaceri Raul Doicescu, iar Strabag SRL este deținută de subsidiara austriacă Bau Holding Beteiligungs AG a grupului Strabag SE.

De reținut că cei mai mari acționari ai grupului Strabag sunt Hans Peter Haselsteiner (peste 28 %), firma Rasperia Trading din Cipru a miliardarului rus Oleg Deripaska (peste 27%), Uniqa (peste 15%) și Raiffeisen Bank (peste 14%).

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...