Acum s-a aflat pentru ce va fi, de fapt, valabil paşaportul de vaccinare! Comisia Europeană a venit cu ultimele detalii legate de acest aspect, care îngrozește pe toată lumea. Oficialii spun la ce ar putea fi folosit noul document care apare în Uniunea Europeană.
Europenii nu mai au mult de așteptat și vor face cunoștință cu pașaportul european. Va fi un document digital de vaccinare, valabil la nivel european. Acesta ar urma însă să fie valabil doar pentru vaccinurile aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului, susțin surse de la Bruxelles, citate de Euronews.
Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat pentru folosirea în Uniunea Europeană vaccinurile Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca și Johnson & Johnson. Oficialii europeni nu condiționează statele membre să folosească vaccinurile respective, însă acestora nu li se va aloca un certificat de călătorie licențiat decât dacă vaccinul folosit este de la o companie autorizată.
Cât va fi valabil pașaportul respectiv? Ei bine, durata pașaportului digital de vaccinare ar trebui să fie limitată până la sfârșitul pandemiei COVID-19. Testele și carantina vor continua să fie condiții pentru libera circulație în blocul comunitar, în timp ce vaccinarea nu devine o condiție prealabilă, mai susțin sursele citate.
Certificatul va fi disponibil atât în format digital, cât și pe hârtie. Uniunea Europeană are în vedere protecția datelor cetățenilor europeni, dar trebuie să se aigure că acest demers cu provoacă cumva discriminare, după cum a declarat comisarul pentru justiție al UE, Didier Reynders. Potrivit unui purtător de cuvânt al Comisiei Europene, pașaportul respectiv va confirma faptul că deținătorul este vaccinat împotriva coronavirusului, dar va oferi și alte informații medicale cum ar fi, de exemplu, prezenţa anticorpilor.
”Vrem să creăm un certificat digital care să poată menţiona un test PCR negativ, proba că aveţi anticorpi sau că aţi fost inoculat cu un vaccin care a fost aprobat de EMA. De exemplu, dacă sunteţi vaccinaţi, nu mai trebuie să faceţi testele PCR”, a declarat și comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson.
Cele care susțin aceste pașapoarte de vacciinare sunt țări dependente de turism, precum Grecia, Spania și Portugalia. Germania însă se află printre țările destul de sceptice legat de funcționarea acestor certificate.