Autoritățile au transmis sâmbătă un mesaj cu privire la Pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iași. În fiecare an sute de oameni vin aici, iar aglomerația se formează inevitabil. Așadar, deoarece anul 2020 a venit cu schimbări pentru multe evenimente, oamenii sunt sfătuiți să aibă grijă, iar de asemenea, nimeni nu este încurajat să se prezinte.
Ministrul Sănătății a făcut un anunț special cu privire la pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iași. Acesta îi sfătuiește pe cei care vin să încerce pe cât de mult posibil să evite aglomerația și să respecte măsurile de distanțare socială. De asemenea, acesta speră că autoritățile locale să poată gestiona situația cu privire la numărul mare de oameni care se prezintă acolo.
„Nu neapărat trebuie să ne gândim la un număr mare. Cei care vin şi trebuie să respecte nişte precauţii. Vrem nu vrem, suntem în timp de pandemie, vrem nu vrem sunt Sărbătorile Iaşiului, dar va trebui să le adaptăm contextului pe care îl trăim noi astăzi.
Dăm aceleaşi sfaturi pe care le dăm de la începutul acestei pandemii. Portul măştii, distanţare, dezinfectant şi, în acelaşi timp, să ne dăm seama că mergem în locuri aglomerate. Evităm acele locuri în măsura în care putem să păstrăm nişte precauţii”, a spus Nelu Tătaru, potrivit Agerpres.
Primarul din Iași a venit și el cu câteva precizări la adresa celor care vin în pelerinaj. Mihai Chiricia susține că este o situație destul de delicată, iar venirea oamenilor într-un număr foarte mare de oameni ar putea duce la situații nefavorabile. Totodată, acesta a mărturisit că celelalte evenimente legate de Sărbătorile Iașiului nu se vor mai ține.
„Nu încurajăm pe nimeni să vină, dar nu dorim să fim descoperiţi dacă pelerinii ajung aici. De aceea ne vom pregăti doar în acest context, să nu ne prindă pe picior greşit. De cel puţin două zile ajung tot mai multe grupuri de pelerini. Trebuie să ne aşteptăm la acest lucru. În România nu este interzisă libertatea de mişcare şi avem obligaţia de a-i primi aşa cum se cuvine pentru a nu-i pune în pericol şi să nu ne punem în pericol nici pe noi. Celelalte evenimente (organizate de Sărbătorile Iaşiului – n.r) nu se vor mai ţine”, spune Mihai Chirica.