Pe cine vrea Craiova să transfere pentru a ajunge în Liga Campionilor. Lovitură cruntă pentru FCSB

Marian Cărăvan 30.07.2020, 11:24

Universitatea Craiova este foarte aproape de cucerirea titlului în Liga 1, tocmai de aceea oficialii grupării din Bănie își fac temele pentru o mult-dorită prezență în Liga Campionilor.

Transferuri la Universitatea Craiova pentru Liga Campionilor

După o așteptare de 29 de ani, titlul ar putea poposi din nou în Bănie. După ultimele evenimente din Liga 1, Universitatea Craiova devine mare favorită la câștigarea campionatului. Echipa antrenată de Cristiano Bergodi are un punct avans față de contracandidata CFR Cluj și ar putea obține trei puncte la „masa verde”. Meciul cu Astra, ce trebuia să aibă loc miercuri seara, a fost amânat după ce un jucător al giurgiuvenilor a fost testat pozitiv cu noul virus. Cum trebuie urmat un protocol în aceste situații, nu ar mai fi timp pentru disputarea tuturor meciurilor din play-off până la 3 august, data limită impusă de UEFA pentru transmiterea echipelor ce vor juca în cupele europene.

Astfel, Craiova ar putea câștiga la „masa verde” meciul cu Astra și i-ar mai rămâne doar „finala” cu CFR Cluj. Unde i-ar ajunge și un rezultat de egalitate pentru a lua titlul. În aceste condiții, pentru a cuceri al treilea titlu consecutiv, CFR Cluj este obligată să câștige ultimele două meciuri. Situația actuală o transformă pe Craiova în mare favorită la trofeu, iar oficialii grupării din Bănie se gândesc la sezonul viitor, ce le-ar putea aduce prezența în Liga Campionilor. Patronul Mihai Rotaru pregătește în acest sens mutări spectaculoase, din campionatul intern.

Virgil Ghiță și Radu Boboc sunt țintele lui Mihai Rotaru

Din Bănie, lovitură cruntă pentru FCSB

Patronul Mihai Rotaru a pus deja ochii pe doi jucători de la Viitorul Constanța, iar transferurile au toate șansele să se concretizeze. Doi fundași de la echipa lui Gică Hagi ar putea juca din sezonul viitor în Bănie. Totul se pregătește pentru posibila prezență în grupele Ligii Campionilor, deși în ultimă instanță oltenii s-ar mulțumi și cu participarea în grupele Europa League. Fundașul Virgil Ghiță este primul pe lista lui Mihai Rotaru, care l-a vrut încă din iarnă însă Hagi ar fi cerut 2 milioane de euro, sumă pe care oltenii nu erau de acord să o achite.

Acum părțile s-ar fi înțeles pentru 1,5 milioane de euro, scriu cei de la ziare.com. Tot la Craiova ar putea ajunge și Radu Boboc. Gică Hagi ar fi tentat să-i cedeze pe cei doi în Bănie, mai ales că de acolo va veni și o sumă importantă în urma așteptatului transfer al lui Alexandru Cicâldău în Italia. Nu mai puțin de 7 milioane ar urma să încaseze Craiova, din care un milion ar ajunge la echipa lui Gică Hagi, care beneficiază de un procent de 15% dintr-un viitor transfer al mijlocaşului. Dacă Ghiță și Boboc ar ajunge la Craiova, asta ar fi o lovitură cruntă pentru FCSB, după ce și Gigi Becali s-a interesat de cei doi, însă a oferit doar două milioane de euro pentru aducerea la pachet a celor doi jucători la echipa roș-albastră.

Urmăriți Impact.ro și pe