Pe ce s-au dus banii virați de spanioli ca să cumpere Dinamo. Negoiță a făcut dezvăluirea

Marian Cărăvan 26.06.2020, 11:17

E o chestiune de timp până când se va vinde Dinamo. Deja o parte din banii ceruți de acționarul majoritar Ionuț Negoiță a fost virată în contul clubului, însă suma a căpătat imediat o altă destinație.

Ionuț Negoiță a dezvăluit pe ce s-au dus banii virați de investitorii spanioli

Acționarul majoritar Ionuț Negoiță a anunțat că investitorii spanioli au virat primii bani în contul lui Dinamo pentru negocierile privind preluarea clubului. Investitorii spanioli interesați de preluarea clubului au virat doar o cincime din suma promisă.

Pablo Manuel Fernandez Cortacero, un spaniol cu afaceri imobiliare, este cel ce a depus suma de 100.000 de euro cu care Dinamo și-a mai achitat din datoriile către ANAF. În spatele acestei acțiuni se află un fost jucător și antrenor al echipei din Ștefan cel Mare, Cosmin Contra.

„S-au virat 100.000 de euro cu care s-a venit la zi cu ratele la ANAF, a fost o eșalonare. Restul banilor nu a venit, suma e girată cu drepturile tv din sezonul viitor.

S-a depășit oricum termenul, de pe 5 pe 25 sunt 20 de zile. Trebuie să vină și ceilalți bani ca să se finalizeze tranzacția”, a dezvăluit Ionuț Negoiță, la Digi Sport.

După unele surse, în cursul zilei de vineri sunt așteptați încă 400.000 de euro de la spaniolii interesați să cumpere Dinamo.

Ionuț Negoiță vrea să scape cât mai repede

Deținătorul pachetului majoritar de acțiuni de la Dinamo se uită către suporteri, pe care îi așteaptă să se implice și mai mult în susținerea clubului. De parcă nu ar fi cotizat destul până acum. Ionuț Negoiță le cere suporterilor să își asume rolul de susținători și să ducă povestea mai departe.

„Dacă altă soluție nu este, suporterii să își asume. Cum și-au asumat să vin în față la mine să dea cu petarde, sacum să vină să ia tot că nu e clubul meu.

Să trimită oameni la birouri, să-l schimbe pe Bălănescu, pe cine vor ei, le-am dat mână liberă. Nu mai vreau să fiu prizonier în această poveste”, a mai declarat Ionuț Negoiță.

Deocamdată, suporterii DDB dețin 20 la sută din acțiunile clubului. În altă ordine de idei, Dinamo a fost surclasată joi seara, pe teren propriu, de marea rivală FCSB (scor 0-3), în prima manșă din semifinalele Cupei României.

Urmăriți Impact.ro și pe