Patronul spaniol al lui Dinamo rupe tăcerea. „Îmi cer scuze pentru situația în care se află clubul”. Ce s-a întâmplat cu banii

Marian Cărăvan 13.11.2020, 17:53
Patronul spaniol al lui Dinamo rupe tăcerea. „Îmi cer scuze pentru situația în care se află clubul”. Ce s-a întâmplat cu banii

Dat dispărut de câteva zile, Pablo Cortacero a revenit în peisaj. Reprezentantul firmei care deține pachetul majoritar de acțiuni al lui Dinamo a oferit, prin intermediul unui comunicat oficial, detalii despre situația financiară a clubului.

Pablo Cortacero rupe tăcerea. Ce s-a întâmplat cu banii

Pablo Cortacero a transmis în această după-amiază, din Spania, un mesaj către toți suporterii echipei din Ștefan cel Mare, publicat pe site-ul oficial. Acesta vrea să-i liniștească pe suporteri, anunțându-i că vineri, 13 noiembrie a fost făcută o primă plată pentru salarii și furnizori. Totodată, Cortacero spune că va fi majorat capitalul social al clubului cu 5 milioane de euro.

„Vreau să transmit mai întâi scuze sincere pentru situația în care se află Dinamo în acest moment. Întârzierea plăților și gestionarea deficitară a acestei societăți au făcut ca incertitudinea să se instaleze în rândul suporterilor și în cadrul clubului. Prin acest comunicat, vreau să transmit liniște și să precizez că astăzi a fost făcută o primă plată pentru salarii și furnizori, banii urmând să intre în conturile clubului la începutul săptămânii viitoare.

Astăzi s-a procedat la convocarea membrilor Consiliului de Administrație pentru majorarea capitalului social al clubului cu suma de 5 milioane de euro. Sunt conștient de dificultățile în care se află clubul în această perioadă, dar le transmit tuturor fanilor un mesaj de angajament față de Dinamo. Sunt implicat total în acest proiect, nu am avut și nu am intenția de a-l abandona!”, a transmis Pablo Cortacero.

Vin banii pentru salarii sau e doar o amagire?
Vin banii pentru salarii sau e doar o amagire?

Veste bună înaintea restanței cu Astra. Cosmin Contra e sceptic

Odată cu mesajul lui Pablo Cortacero, Dinamo primește vești bune înaintea restanței cu Astra, din etapa a 9-a a Ligii 1. Meciul a fost amânat întrucât la echipa giurgiuveană au fost semnalate mai multe cazuri de COVID-19. Dinamo – Astra se dispută sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 21:00, în Ștefan cel Mare.

Cu toate că Pablo Cortacero a dat asigurări că au fost virați bani pentru salarii, suma urmând să ajungă la începutul săptămânii viitoare în contul echipei, antrenorul Cosmin Contra este sceptic. Asta pentru că în trecut a mai avut parte de promisiuni neonorate. Cortacero a mai spus că a virat banii, dar aceștia nu au ajuns. Dinamo are probleme financiare și se caută soluții.

„Ieri am vorbit cu Pablo Cortacero. El mi-a spus că banii au fost trimiși ieri, dar să vedem când vor ajunge. De vreo șase ori au fost trimiși acești bani și n-au ajuns. De o lună jumate există promisiuni în fiecare săptămână, dar acest lucru nu se întâmplă. Noi trebuie să câștigăm meciuri, asta e singura noastră motivație, asta le transmit jucătorilor. Avem condiții bune de antrenament la Săftica, din punctul ăsta de vedere nu există probleme”, a spus Cosmin Contra la Digi Sport.

„Guriță” spune că jucătorii sunt nemulțumiți, iar situația ar putea scăpa de sub control.

„Sunt nemulțumiri în rândul jucătorilor, normal, dar suntem toți în această situație. Trebuie să strângem rândurile, este un moment foarte greu și trebuie să arătăm că suntem profesioniști din punct de vedere sportiv. Vom încerca să ne facem treaba foarte bine, avem nevoie de o victorie pentru ca lucrurile să se calmeze pe plan sportiv”, a mai declarat Cosmin Contra.

 

Urmăriți Impact.ro și pe