În timp ce unii își trăiesc copilăria într-un mod simplu și ferit de ochii curioșilor, Prințul George se află la polul opus, fiind mereu în centrul atenției publice prin prisma familiei din care provine. Recent, micuțul a fost ținta unor discuții în cadrul unei emisiuni tv, comentariile ivindu-se pe seama pasiunii sale. Este vorba despre aceeași pasiune pe care o avea și regretata sa bunică, Prințesa Diana.
Are doar șase ani și este cunoscut de o lume întreagă, motiv pentru care fiecare gest sau lucru pe care Prințul George îl face este îndelung comentat.
Așa s-a întâmplat și, de curând, când fiul lui Kate Middleton și Prințul William a ajuns în discuția invitaților din platoul emisiunii “Good Morning America”, după ce aceștia au aflat programa școlară a micuțului.
Printre cursurile la care George este înscris se regăsește și baletul. Pasiunea sa a ajuns subiect de discuție în emisiune.
“Prinţul William a spus că George e înnebunit după balet. Oare cât o să-l ţină toată chestia asta, cât timp o să fie interesat?”, a spus vedeta TV luând în râs noua pasiune a prinţului britanic, potrivit okmagazine.ro.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Prezentatoarea a realizat însă că a comis o mare gafă prin comentariile sale și a revenit a doua zi asupra celor menționate, cerându-și scuze.
Gestul ei din cadrul emisiunii a stârnit numeroase reacții.
Directorul artistic de la So You Think You Can Dance, Travis Wall, a taxat comentariile prezentatoarei TV. “Tot ceea ce ai reuşit să faci e să torni gaz pe un foc deja existent – bullying-ul.
Data viitoare când vrei să te iei de un copil care vrea să facă dans sau data viitoare când vrei să te iei de un copil pur şi simplu, gândeşte-te dacă vrei să-l faci să se simtă prost pe acel copil…”, arată okmagazine.ro.
Micuțul George are aceeași pasiune pe care o avea bunica sa, Prințesa Diana.
„George face şi el dansuri şi chiar îi place foarte mult să meargă la lecţiile de dans”, mărturisea tatăl lui George, William.
„Mama mea dansa mereu. Adora să danseze!”, a recunoscut William.
„Dacă e ceva ce iubeşti să faci, atunci nu te lăsa. Nu lăsa pe nimeni să îţi spună altceva. Tu ţine-te de pasiunea ta!”, spunea William în cadrul unui interviu.