Panică în București. O mașină a luat foc pe un bulevard din Capitală

18 07. 2022, 10:36

Scene de groază în traficul din București, chiar la o oră de vârf, când se merge bară la bară pe principalele segmente din oraș. Astfel că în decursul dimineții de luni , o mașină a luat foc pe un bulevard din București. Partea bună este că nu au fost înregistrate victime.

Mașină în flăcări în București

Incidentul nefericit s-a petrecut în zona Nicolae Grigorescu, însă pompierii au acționat rapid cu două autospeciale, o descarcerare, precum și un echipaj SMURD.

În cele din urmă, pompierii au reușit să lichideze incendiul și s-a stabilit că nu există victime.

Cu toate acesteam traficul în zonă este în continuare îngreunat și nu o să revină la normal până când cercetările nu vor fi finalizate, spre dezamăgirea șoferilor.

Mașină incendiată pe A1

Masina in flacari

În urmă cu doar trei zile, un incident similar s-a petrecut s-a petrecut pe autostrada A1, la kilometrul 35, pe sensul de mers Bucureşti – Piteşti, unde traficul a fost blocat complet, după ce un autoturism a luat foc.

„ISU Giurgiu a fost solicitat în urmă cu puţin timp să intervină pe autostrada A1, după ce un autoturism a luat foc la kilometrul 35, pe sensul de mers Bucureşti – Piteşti. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal al ISU Giurgiu cu două autospeciale de stingere. Incendiul se manifestă la autoturism, fără a exista victime”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguţ.

Astfel că traficul a fost blocat pe sensul de mers către Piteşti, iar pompierii au acţionat rapud pentru lichidarea incendiului la autoturism şi a unor focare de vegetaţie uscată, care a luat foc în jurul maşinii în flăcări.