Pandemia de Covid-19 creează noi turbulențe în industria aeriană. O nouă criză este preconizată în acest an

Ioana Constantin, Ștefan Olteanu 24.08.2021, 18:02
Pandemia de Covid-19 creează noi turbulențe în industria aeriană. O nouă criză este preconizată în acest an

După o vară scurtă, dar în care au apărut primele semne de revenire pe linia de plutire, industria transporturilor aeriene se așteaptă la ce este mai rău. O nouă criză este preconizată și asta după un alt an critic în care numărul de pasageri pe liniile low cost a scăzut sub 20 % față de ceea ce se înregistra în 2019.

Pandemia de Covid-19 creează noi turbulențe în industria aeriană

Lipsa unor decizii concrete și-a spus cuvantul și doar împrumuturile venite de la stat au făcut ca unele companii de zbor să nu dea faliment. Din păcate, însă, toamna vine cu noi probleme iar mulți dintre pasagerii care își cumpărasera bilete de avion pentru lunile octombrie și noiembrie și-au anulat deja zborurile.

Finalul lui 2020 a venit cu cifre mult mai mici față de anii trecuți pentru mai toate aeroporturile din țară. În total, în 2020, prin toate aeroporturile din România au trecut puţin peste 7 milioane de călători – faţă de 23 de milioane în 2019, ceea ce înseamnă o scădere de aproape 70%. Aflat în acest moment pe creștere, Aeroportul Henry Coandă a avut în 2020 puțin peste 4 milioane de pasageri. Asta în condițiile în care în 2019 au fost peste 14 milioane. Și nici la Cluj situația nu a fost mai bună. Doar 900.000 de pasageri față de 3 milioane în 2019.

A fost cea mai dificilă criză pentru aviația mondială, pentru aviația civilă din România. Pentru 2021 avem o scădere pe primul semestru de aproximativ 7o% față de 2019 – 2019, este un an de referință pentru că a fost o activitate obișnuită oarecum. Speram ca valul 4 care se preconizează să nu afecteze foarte mult aviația, ne așteptam ca anul acesta sa avem peste 1o milioane de pasageri. Totuși e o scădere pe întreg anul de aproximativ 5o% față de 2o19, a spus David Ciceo, director Aeroportul Internațional Cluj.

Pandemia de Covid 19 creeaza noi turbulente in industria aeriana
Pandemia de Covid 19 creeaza noi turbulente in industria aeriana

Față de anul trecut avem o scădere cu vreo 2.ooo de pasageri, avem 22.ooo față de 24.ooo, dar să nu uităm că au reiînceput cursele din luna aprilie, suntem în creștere. Ca și număr de mișcări stăm mai bine ca în 2o19 aceeași perioadă (avem o creștere la numărul de mișcări) și sperăm ca undeva pe la sfărșitul anului să revenim, să avem mai multe destinații.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Cresc frecventele :Turkish a intrat cu 3 frecvente, din pacate Roma s-a anulat pana in luna octombrie din lipsa de pasageri. Speram ca sa-nceapa si aceasta destinatie ptr ca e o destinatie buna care ar trebui s amearga. Din pacate, perioada de 3 ore de la check-in ne afecteaza foarte mult ptr ca exista acele formulare care ingreuneaza extraordinar de mult o cursa; foarte-foarte mult. Exista si teste false si cei de la check-in au un decalaj foarte mare. Pasagerii vin in ultimul timp – deci este o nebunie totala ce se-ntampla, a spus și Bogdan Artageam, director Aeroporul Internațional Mihail Kogălniceanu.

Primele speranțe de revenire au venit odată cu lunile de vară. Și evident ridicarea restricțiilor. Vânzarile de bilete pentru luna august au ajuns la nivelul celor din aceeați perioadă a lui 2019.

Anul 2o2o a fost un an critic și ne-a afectat activitatea sever. Salvarea companiei TAROM a venit din cursele charter pentru că la sfârșitul anului, țările turistice au început să se deschida și foarte mulți operatori de turism au dorit să le ofere oamenilor șansa de a călători în vacanță. La un moment dat scăzusem cu 8o% din traficul din 2o19; după aceea ne-am revenit ușor.

Pe cursele regulate rămânem destul de slabi ca toate companiile aeriene, de altfel. Estimăm în momentul de fata că avem cam 4o% din traficul din 2o19, iar în 2o2o am avut între 6o-4o%. S-a mărit pe final de an când a început sezonul turistic. Chiar suntem în Valul 4 deja și acest lucru a început să se resimtă, mai ales la rezervări: noi am înregistrat o scădere a rezervarilor pe cursele regulate, însă segmentul charter rămâne puternic.

Singurul lucru care ar putea să ne afecteze în momentul de față mai mult este ca țările turistice să închidă de tot granițele. În acel moment va exista și o diminuare a traficului de turism și acest lucru, într-adevăr, poate să pună toata companiile aeriene într-o postură critică. Noi suntem pregătiți și deja ne luam măsuri de prevedere pentru a avea cumva o rezervă. Eu estimez că va fi o perioadă critică în lunile octombrie și noiembrie, a spus Cătălin Prunariu, director Tarom.

Din păcate, însă, bucuria companiilor de transport nu va ține mult. Tendinţa de a călători mai puţin din cauza incertitudinii se va menţine pentru finalul de an, dar si în primul trimestru al anului viitor. Deja vanzările de bilete pentru octombrie și noiembrie au scăzut drastic, iar venirea valului 4 al pandemiei afectează din nou acest sector.

Și ca și cum pandemia în sine nu ar fi de ajuns, repreznetantii companiilor de transport aeriene se plâng și de condițiile impuse de fiecare țară în parte. Unele cer completarea anumitor formulare, alte nu, unele state cer adeverințe de vaccinare, altele nici măcar nu le recunosc.

Sunt foarte multe documente care trebuie verificate, depinde foarte mult de fiecare țară. Rugăm pasagerii să se informeze cu o zi înainte de condițiile de intrare, este vorba nu numai de certificatul de vaccinare sau de test, este vorba si de un formular carte se cere, de exemplu Grecia, Spania care trebuie înainte, și ce este foarte important, în unele țări cum este Grecia, trebuie completat cu o zi înainte. Având în vedere modificările foarte dese este important ca pasagerii să țină legatură cu tour operatorul sau cu compania aeriană, a mai spus David Ciceo.

Potrivit previziunilor specialiștilor din domeniu, traficul aerian ar putea reveni la nivelul celui înregistrat în 2019 abia in 2023-2024. Iar pentru 2040 se preconizează, în România, un trafic de 50 de milioane de pasageri.

Urmăriți Impact.ro și pe