EXCLUSIV

Ovidiu Lipan Ţăndărică, întristat de ceea ce a însemnat pandemia pentru români: „A scos la suprafaţa părţile noastre urâte”

Alexandru Catalan, Ioana Nicolae 31.03.2021, 21:19

Ovidiu Lipan Ţăndărică (68 de ani), vestitul toboșar care a făcut istorie cu trupa Phoenix, este nerăbdător să-și îmbrățișeze nepotul, pe Jonathan, născut în 2020, primul an de pandemie: “Jonathan s-a născut în Germania, anul trecut, în martie. Adică, odată cu apariţia poveştii ăsteia cu COVID-ul. Şi uite aşa, m-am trezit că a trecut primul an din viaţa lui şi încă nu l-am văzut faţă în faţă sau să-l fi ţinut în braţe”, ne-a spus Ovidiu Lipan ”Ţăndărică”, în exclusivitate pentru impact.ro.

Artistul are “întâlniri” dese cu Jonathan, pe Internet, deși e prea mic şi se plictiseşte repede de celebrul bunic din Bucureşti. “Îmi mai povesteşte Alexander, fiul meu, despre aventurile micuţului, dar nu e totuna cu a-l vedea, pupa sau strânge în braţe. Simt că mă topesc de dragul meu şi sper ca, la finalul lunii mai sau la începutul lui iunie, să dau special o fugă în Germania, ca să-l văd!”, mai spune el.

Ovidiu Lipan Tandarica, intristat de ceea ce a insemnat pandemia pentru romani:
Ovidiu Lipan Tandarica si fiul lui

Ovidiu Lipan: “Oamenii mai degrabă s-au înrăit, decât opusul. Toată povestea asta cu COVID-ul pare să fi scos la suprafaţă părţile noastre urâte”

Ţăndărică mai spune, pentru impact.ro: “Aş spune că oamenii mai degrabă s-au înrăit, decât opusul. Toată povestea asta cu COVID-ul pare să fi scos la suprafaţă părţile noastre urâte. Sigur că nu e simplu să stai departe de cei dragi, dar avem de-a face cu o bulversare cvasi-totală a omenirii. Uneori, când merg pe stradă, am senzaţia că suntem toţi la fel, cu masca asta pe figură. Ne-am uniformizat cu toţii şi asta nu pare deloc un lucru bun. Trecem mai repede ca niciodată de la extaz la agonie şi invers şi asta îmi spune că un anume fel de depresie nu e departe de mulţi dintre noi!”. 

Și-a căutat liniştea tot în muzică, în lunile de pandemie. “Personal, perioada asta de pandemie a venit ca o confirmare a stilului muzical pe care l-am îmbrăţişat în ultima vreme, cel al cunoscutului Vangelis. Muzica ne poate ajuta să descoperim în noi lucruri frumoase, sensibile, dar adânc, uneori foarte adânc îngropate. Ea poate fi o cale de salvare a noastră, a tuturora. În plus, le spun celor care mă întreabă despre cum am reuşit să supravieţuiesc în perioada asta dificilă că şi acum, şi în trecut, adică în toată viaţa mea, am făcut mereu doar ceea ce mi-a plăcut. Iar când faci asta ştii sigur că trăieşti cu folos, şi pentru tine, şi pentru ai tăi!”, e lozinca de viaţă a lui Ţăndărică.

Ovidiu Lipan ”Ţăndărică” a făcut parte din trupele ”Roşu şi Negru” (între 1966-1975) şi ”Phoenix” (începând din 1975), cu aceasta din urmă lansând, în 1975, celebrul dublu album ”Cantafabule”. În 1977, el a fugit din ţară, împreună cu ceilalţi membri ai trupei Phoenix, ajungând în Germania, acolo unde a continuat să cânte în diverse formule, iar în 1978 a înfiinţat ”Madhouse”, cu Josef Kappl şi Erlend Krauser. După 1990, a ales să se întoarcă în ţara sa natală.

Urmăriți Impact.ro și pe