EXCLUSIV ”Țăndărică” își caută ”jumătatea”, la 67 de ani! În ce relații a rămas cu fosta soție din Germania și ce pretenții are de la viitoarea iubită

Alina Erimia 04.12.2020, 16:32

”Țăndărică” își caută ”jumătatea”, la 67 de ani! La 67 de ani, Ovidiu Lipan ”Țăndărică”, toboșarul de legendă, care pe vremuri împărțea femeile cu Nicu Covaci, colegul lui din trupa ”Phoenix”, a luat o pauză de la viața tumultoasă. Nu și-a văzut niciodată nepotul născut în Germania, așa că artistul e hotărât să se vaccineze anti-Covid-19, ca să-l poată îmbrățișa.

”Țăndărică” își caută ”jumătatea”, la 67 de ani

”Țăndărică” a rememorat, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru impact.ro, poveștile din anii tinereții. A sfidat regimul comunist și a fugit în Germania, unde s-a căsătorit, a devenit tată, ca mai apoi să divorțeze. Acum, caută o nouă iubită. Declarațiile artistului sunt savuroase: ”O femeie care să mi se  potrivească e greu de găsit, eu fiind un rebel”.

”Lumea trăiește într-o incertitudine totală, sunt și foarte mulți inconștienți care nu poartă mască din principiu”

Cum v-a schimbat viața pandemia? Sunteți în grupa de risc?

Sunt momente în viața fiecăruia în care trebuie să ne resetăm și să tragem concluzii pentru fiecare în parte. Eu, unul, port mască, mă încadrez în ceea ce trebuie să facem cu toții în momentele acestea. Este un virus care poate ataca la fiecare colț de stradă. Este incredibil ce se întâmplă cu omenirea într-o perioadă foarte ambiguă. Lumea trăiește într-o incertitudine totală, sunt și foarte mulți inconștienți care nu poartă mască din principiu. Eu port mască, mă feresc, nu mi-e teamă de Covid, pentru că până a urmă o să luăm cu toții, mai mult sau mai puțin, în diferite stadii.

Vom trece de acest virus. Acum planeta a înghețat, mai ales turismul, cultura, muzică, concerte, tot ce înseamnă bussines-ul ăsta muzical. Sunt de acord ca artiștii să primească indemnizații, să se dea o anumită sumă la fiecare, până trece momentul ăsta greu. Nu știu unde va duce până la urmă incertitudinea asta și spaima asta de viitor ce creează depresii, omenirea pe undeva nu se mai regăsește…î

Tandarica isi cauta jumatatea
Tandarica isi cauta jumatatea

”Eu încă trăiesc între adolescență și maturitate” 

Veți face vaccinul anti-Covid?

Sunt în grupa de risc, vârsta mea biologică nu are însă legătură cu cea spirituală, aici e un decalaj, e o mare problemă în ceea ce mă privește. Eu încă trăiesc între adolescență și maturitate. Am înțeles că vaccinul s-a aprobat în Anglia. Nimic nu e clar în privința vaccinului ăsta, dar s-a ajuns la un stadiu în care trebuie să-l facem. În momentul în care va fi nevoie să călătoresc și nu voi fi lăsat în avion, atunci mă voi vaccina. Cred că asta vor face toți.

Aveți un fiu stabilit în Germania. Țineți legătura cu el? În ce relații sunteți cu mama lui?

Cu fiul meu sunt în relații foarte bune. El a cântat într-o trupă renumită, acum are proiectul lui personal. Am și un nepoțel, pe care nu am putut să-l strâng în brațe cu pandemia asta. Încă nu am ajuns în Germania, abia aștept să dea drumul să pot să plec să-l văd. Alexander, fiul meu, este foarte bine, toată lumea se ferește de virus și în Germania. Încercăm să ne ridicăm moralul până ne vom acomoda. Lasă sechele groaza asta instalată în mințile oamenilor. Relațiile sunt foarte bune și cu mama lui Alexander, am rămas într-o legătură foarte bună, încerc să creez armonie peste tot.

”O femeie care să mi se potrivească e greu de găsit, eu fiind un rebel”

De-a lungul vieții ați fost un cuceritor. Mai există vreo șansă să renunțați la viața de burlac? Ați declarat ca ați dezamăgit multe femei…

Am avut o viață amoroasă tumultoasă, dar acum cred că nu e momentul să mai facem escapade. Încep să mă deștept și eu. Cât despre o nouă căsătorie îl las pe Dumnezeu să lucreze și poate că într-o bună zi va apărea iar un suflet care să-mi aline suferințele și cu care să mă pot înțelege. O femeie care să mi se potrivească e greu de găsit, eu fiind un rebel. Îmi cunosc defectele, dar sunt un om atât de pașnic și de iubăreț încât sper să îmi găsesc un suflet tânăr, care să mă încarce energetic, să îmi dea fiorul iubirii.

Ce amintiri aveți legate de regimul ceaușist?

În 1977 când am plecat cu formația Phoenix în Germania. Eram pe val atunci, cântam pe stadioane. La un moment dat, au venit la noi, când cântam la Cantafabule, niște indivizi, o comisie de la Ministerul Culturii, și ne-au spus: ”Domnilor, nu aveți voie, vă suspendăm!”. O altă întâmplare a fost chiar înainte de plecare, noi fiind suspendați pe atunci, nu aveam voie să mai dăm concerte, aveam un public enorm, eram formatori de opinie, aveam spiritul ăsta occidental. Tatăl meu era în Suedia, așa că am spus să mi se dea un pașaport, ca să întregim familia.

Mi-a dat cineva o relație la un general de securitate. Era un tip chel care nici nu s-a uitat la mine. Mi-a zis doar atât :”Dumneata n-o să părăsești țara asta în viața dumitale!”. Am rămas paf. Cum a făcut însă viața și destinul, după două zile la Timișoara, ne-am îmbarcat în boxe, am scos difuzoarele și am trecut granița. Am plecat pe 1 iunie, pe 6 iunie am ajuns acolo. Ca să vezi că viața bate filmul. Eu am trăit cu dorul de România și cu ideea că nu mă voi putea întoarce niciodată aici, pentru că nimeni nu a știut că va fi o Revoluție. 13 ani am trăit într-o închisoare, în libertate. După 1990, am revenit în țară, din 2000 m-am stabilit definitiv în România și mă simt bine aici.

”Cu Nicu Covaci mai vorbesc din când în când, mă sună el!”

Țineți legătura cu colegii de la ”Phoenix”?

Da. Eu, Capră și Mircea Banciu  am format ”Pasărea Rock”, o formulă în care cântăm piese noi, dar și cele din perioada ”Phoenix”. Cu Nicu Covaci mai vorbesc din când în când, întâmplător, mă sună el. Eu aș vrea o reîntâlnire a grupului ”Phoenix”. A fost o perioadă a vieții în care am trăit împreună o revelație, dar destinul fiecăruia în viață a fost altul. Viața ne-a despărțit.

Dacă nu ați fi făcut muzică, ce ați fi făcut?

Am avut mereu energie de mișcare și, dacă nu băteam la tobe, cred că mă făceam alergător de cursă lungă, toată viața aș fi alergat.

Cum vă mențineți atât de energic?

Energia vine dinlăuntrul meu. Nu prea fac sport, am un tonus de la bătutul la tobe, sunt musculos. Mi-ar fi plăcut să călătoresc mult în perioada asta, dar, uite, nu se poate. Călătoresc cu mintea, gândesc pozitiv, zilnic mă întâlnesc cu oameni tineri. Nu-mi plac oamenii cu stări negative, depresivi. Realizez acum un proiect cu Teranova cu Opera din Cluj, împreună cu Maia Morgestern, Irina Baianț, evenimentul va avea premiera la Cluj.

Urmăriți Impact.ro și pe