Românii vor apartamente și case noi! Chiar dacă și apartamentele vechi s-au scumpit, majorările de prețuri nu se compară cu cele înregistrate la apartamentele nou construite, mai ales într-un oraș anume din România. Aici au fost înregistrate cele mai mari majorări de prețuri, iar oamenii nu își explică de ce la ei în oraș sunt cele mai scumpe apartamente din țară.
Vorbim despre orașul Brașov. Oraș turistic, Brașovul este localitatea cu cele mai mari prețuri la apartamentele noi, pe când la polul opus găsim orașul Timișoara. Prețurile au continuat să crească în 2021, iar tendința se va menține și în anul 2022, atrag atenția specialiștii în domeniul imobiliar. În 2021, prețul apartamentelor la nivel național a crescut mai exact cu aproape 15 procente.
Una dintre tinerele care regretă că nu a cumpărat un apartament atunci când prețurile erau puțin mai accesibile este Ioana Buia, din Cluj, alt oraș unde apartamentele noi sunt mai scumpe cu 30% chiar și față de București. Are 30 de ani și este nevoită să stea cu chirie, împreună cu sora ei. Are strânși ceva bani, dar recunoaște că nu suficienți.

„Am vrut să îmi iau acum 3-4 ani de zile un apartament prin credit, pentru că prețurile erau mult, mult mai accesibile. Însă am spus că nu vreau varianta de credit și atunci am amânat și nu mi-am mai luat deloc și îmi pare foarte rău”, mărturisește Ioana Buia pentru Digi24.ro.
2021 a adus prețuri mai mari cu 15%, la nivel național, pentru metru de apartament nou construit. Cele mai semnificative majorări în 2021 s-au înregistrat în Brașov, unde metrul pătrat s-a vândut cu 1.445 de euro, cu 214 euro mai mult față de aceeași perioadă a anului 2020.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Și la Cluj prețul pe metrul pătrat al apartamentelor a atins un maxim istoric. Cele mai scumpe locuințe sunt în zona centrală, unde clienții au plătit cu 200 de euro mai mult în 2021, față de anul trecut. La polul opus regăsim orașul Timișoara, unde locuințele s-au scumpit cu doar 6%.
Tendința de creștere a prețurilor la apartamentele noi va continua însă și în anul 2022, iar ultimele estimări arată că la finele anului prețurile vor fi mai mari cu 25%! „Deja au fost anunțate foarte multe scumpiri din nou pentru materialele de construcții, există și o criză pe piața forței de muncă care impactează destul de tare termenul de livrare și costul efectiv al unei construcții noi și atunci considerăm că sunt pertinente estimăruile noastre de 25 la sută, cel puțin”, spune Ramona Ganea, dezvoltator imobiliar.