Oraşul Câmpulung Muscel construieşte cel mai mare logo din lume doar din caiete folosite. Imagini demne de Cartea Recordurilor

Cristi Ionică 31.07.2021, 14:27

Încercare de Cartea Recordurilor azi, pe stadionul central din Câmpulung. Aproape 100 de elevi, membrii ai clubului Leolution și voluntari, încearcă să construiască cel mai mare logo,numai din caiete folosite și care, ulterior , vor fi reciclate. Vechiul record , încă în picioare,aparține unor tineri din Dubai care, tot din caiete folosite, au creat un logo de 750 de metri.

Câmpulung Muscel ar putea intra în Cartea Recordurilor

Cei aproape 100 de tineri s-au întîlnit pe stadionul central din Câmpulung la orele 9.00, avînd în vedere că acțiunea lor va dura cel puțin patru ore. Pentru doborârea recordului mondial aveau nevoie de aproximativ 20.000 de caiete folosite, de diferite culori. De altfel, aceasta a fost cea mai mare provocare. Într-un an pandemic, să strângi caiete folosite, după ce toate lecțiile au fost on line. Munca de strângere a maculaturii a început undeva în februarie. Prin prieteni, cunoștințe sau pur și simplu pe rețelele de socializare s-a transmis acest mesaj. Cei care au caiete folosite , să nu le arunce , ci să le doneze. Scopul- să învățăm să reciclăm.

”Nu am mai aruncat nimic… Mai mult, i-am rugat pe vecini să-mi oprească tot ce ar putea însemna caiet…Unii s-au bucurat, că nu mai aveau loc prin casă”, a spus Alina, elevă clasa a 8 a.

David, un puști de 13 ani, își amintește cu umor cum a devenit brusc ordonat:

”Am căutat prin lucrurile vechi, puse de mama bine, în saci…Le-am scos , le-am legat stivă și am așteptat cu nerăbdare momentul de azi… Mama s-a bucurat că  într-un fel fac curat, dar nu a înțeles , la început, ce vreau să fac… A înțeles mai târziu și chiar m-a ajutat să strâng caiete folosite.”

Oraşul Câmpulung Muscel construieşte cel mai mare logo din lume doar din caiete folosite. Imagini demne de Cartea Recordurilor
Oraşul Câmpulung Muscel construieşte cel mai mare logo din lume doar din caiete folosite. Imagini demne de Cartea Recordurilor

S-au strâns peste 40.000 de caiete

După această campanie, în numai trei luni, organizatorii au reușit să strângă aproape 40.000 de caiete, deci dublu de cît ar fi avut nevoie. Teodor Manu, organizatorul evenimentului , spune că nu se aștepta ca , într-un timp atât de scurt, oamenii să fie atât de receptivi.

”Am strâns mult mai mult decît plănuiam. Actualul record are o suprafață de 702 metri pătrați…Inițial, am crezut că o să trecem cu puțin peste această suprafață… Cu caietele strînse acum, putem să trecem lejer de 1000 de metri, mai exact 1033,127 m pătrați.”

După realizarea logoului , caietele vor fi strânse de o firmă specializată a C.J.Argeș și reciclate, mesajul fiind unul clar. Prin reciclare, se salvează mediul și resursele.

“Ne interesează să fim atenți la resurse, la tot ceea ce se poate recicla,astfel încât să putem crea un model…Vrem să creem un model la nivelul județului ca , măcar o dată pe an, să putem recicla cărțile și caietele care ies din uz… Așa cum se făcea odinioară”, a declarat Gabriel Moiceanu, dir Servsal C.J.Argeș.

Întregul eveniment a fost filmat cu mai multe camere video și o dronă pentru a fi omolgat de cei de la Cartea Recordurilor. Marți, organizatorii vor primi răspunsul mult așteptat și vom afla dacă, după atâta timp, vom avea un record mondial.