Orașele din România care țin economia în spate. Produc o treime din PIB-ul țării

Ana Anitoiu 27.02.2023, 17:40
Orașele din România care țin economia în spate. Produc o treime din PIB-ul țării

Economia României este dusă în spate de câteva orașe. Împreună, acestea produc o treime din PIB-ul țării, potrivit datelor regionale comunicate de Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP).

Economia României, în creștere cu 4,8% în 2022

Economia României a crescut în medie cu 4,8% în 2022, în termeni reali, adică după ce inflația a fost eliminată din calcul. Conform datelor CNSP, nicio regiune nu a înregistrat scădere economică, dar dintre cele 41 de județe ale țării și București, 25 au crescut sub medie.

„Este vorba în primul rând de lipsa de infrastructură, care generează schimburile comerciale. Pentru dezvoltarea incluzivă, infrastructura este de bază, inclusiv cea de educaţie şi sănătate”, a spus Adrian Codirlaşu, vicepre­şedintele CFA România, asociaţia analiştilor financiari, despre judeţele care nu ţin pasul cu restul ţării, în contextul în care Tulcea, Mureş, Mehedinţi, Galaţi şi Suceava au crescut cu sub 1%.

Bani mai mulți pentru angajații cu vechime în companie. Patronul nu mai poate să îți dea cel mai mic salariu
Creștere economică de 4,8% în România, în 2022

Care sunt orașele din țară cu cea mai mare creștere economică

Datele furnizate de CNSP au arătat că principalele motoare ale creşterii economice înregistrate de România în 2022 au fost Bucureştiul, Constanţa şi Braşovul. Cele două judeţe şi Capitala au înregistrat, împreună, o treime din PIB-ul României şi au crescut cu 6 – 8%.

„Bucureştiul ar trebui să rămână principalul pol de creştere economică din România şi în general marile oraşe generează creştere. Salariile sunt mai mari şi auto­mat atrag foarte mulţi oameni din restul ţării şi generează creştere”, a spus Adrian Codirlaşu.

Constanța, ce are un PIB de 53 miliarde de lei, a înregistrat o creștere de aproape 7%, în contextul în care o mare parte dintre fluxurile de cereale din Ucraina au fost redirecționate prin România, după ce Rusia a tăiat accesul Ucrainei la Marea Neagră.

Cu un PIB nominal de 73 de miliarde de lei, al doilea cel mai mare, după București, Clujul a înregistrat o creștere de 3,7% în 2022, în vreme ce Timișul, cu un PIB de 65 de miliarde de lei, a crescut de asemenea sub medie, cu 4,5%.

Brașovul și Covasna au înregistrat creșteri de 7,9%, respectiv 7,6%. Însă, Covasna are un PIB nominal de doar 11 miliarde de lei, de cinci ori mai mic decât cel al Braşovului sau de 30 de ori mic decât cel al Capitalei astfel că evoluţia economiei nu influenţează mult media naţională.

Oase refuză în continuare să reia prietenia ruptă cu CRBL
Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...