Olt: Accident cumplit, urmat de un incendiu devastator, în care a fost implicată o mașină mortuară. Autoturismul a ars ca o torță VIDEO

Elena Avramescu 15.02.2021, 15:09

Accident cumplit, urmat de un incendiu devastator. Un autoturism a ars ca o torță, în județul Olt, după ce s-a lovit violent de o mașină mortuară. Patru persoane au fost rănite în urma coliziunii, iar una a fost transportată la spital cu un elicopter SMURD.

Accident cumplit, urmat de un incendiu devastator

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, accidentul a avut loc în jurul orei 13:00 pe Drumul Național 64, la intersecția cu Drumul Județean 644. Din primele informații, un autoturism s-a izbit violent de o mașină mortuară. Echipaje de pompieri de la Detașamentul Slatina, Detașamentul Caracal și Garda Osica, dar și mai multe echipaje de la Serviciul de Ambulanță Olt și elicopterul SMURD Dolj, au intervenit pentru salvarea victimelor.

În eveniment au fost implicate o mașină mortuară, în care se aflau șoferul, pasagerul și o persoană decedată și un autoturism, în care se aflau șoferul și o pasageră. În urma impactului, autoturismul a luat foc, cele două persoane aflate în acesta reușind să iasă în faza de dezvoltare a incendiului. Pasagerul din mașina mortuară a rămas încarcerat, iar pentru extragerea acestuia au fost îndepărtate mai multe elemente de caroserie, se arată în comunicatul ISU Olt.

Accident cumplit, urmat de un incendiu devastator
Accident cumplit, urmat de un incendiu devastator

Una din victime, în vârstă de 59 de ani, a fost preluată de echipajele medicale, era conștientă, cu fractură de femur și traumatism cranio-cerebral, fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Craiova de elicopterul SMURD.

Celelalte trei persoane implicate în accident, o femeie, în vârstă de 22 de ani, un bărbat în vârstă de 23 de ani și un bărbat în vârstă de 46 de ani, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la UPU Slatina. Toți trei erau conștienți, dar aveau multiple traumatisme. Traficul rutier a fost complet blocat zeci de minute, până când incendiul a fost stins, iar victimele au fost preluate de cadrele medicale. Polițiștii au declanșat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a întâmplat accidentul și cine este vinovat.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...