Oficial a început minivacanța de Paște și 1 mai. Cum au fost întâmpinați primii turiști de pe litoral

Elena Avramescu, Mirabela Năstase 30.04.2021, 18:15

A început minivacanța de Paște și 1 mai. Pe litoral adie vânt de distracție. Se simte deja atmosfera de vacanță, iar primii turiști au și trecut pragul hotelurilor din Mamaia și Vama Veche. Urmează trei zile și trei nopți de distracție, însă în limitele impuse de autorități. Turiștii vor avea parte de meniuri speciale din care nu lipsesc bucatele tradiționale, dar și cele mai fine gusturi vor fi satisfăcute. Iar forțele de ordine vor veghea și ele pentru ca vacanța românilor să fie una lipsită de incidente.

A început minivacanța de Paște și 1 mai

În hotelurile de la malul mării este deja forfotă mare. Primii turiști au ajuns pe litoral puțin după ora prânzului. Cu bagaje și hotărâți să uite pentru câteva zile de probleme, cei mai mulți s-au instalat deja în cameră, făcându-și planul pentru următoarele zile.

Au început încă de ieri să sosească primii turiști. Astăzi au venit alții. Vor sta 3 nopti și pentru ei am pregătit pachete de Paște, mese tradiționale, bucae alese, surprize pentru copii, vizite la Microrezervație și Parcul de Aventură de la Neptun. Anul trecut a fost un an pandemic și nu am avut turisti. Anul acesta avem o limităde 70%. iar noi avem un grad de ocupare de 65%, a spus Elena Draghici, șef recepție.

Și cum minivacanța de 1 mai coincide cu sărbătorile pascale, proprietarii de restaurante au pregătit meniuri tradiționale, iar borșul de miel este vedetă. Nelipsită de pe masa tradițională de Paște este însă și friptura. Și în acest caz, bucătarii își pun amprenta pentru a aduce un plus de savoare.

Borșul de miel este făcut cu carnea de pe coaste, gâtul de la miel și nu în ultimul rând, organele care sunt tăiate mărunt, rinichiul, inima, plămânul, este un borș autentic de miel. Secretul fripturii de miel este să alegem carnea potrivită, care este pulpa și ea trebuie frezandată, ținută la baiț 12 ore pentru a ieși fragedă și a se topi în gură, cum ne place nouă, gurmanzilor, a declarat George Ciubuc, chef bucătar.

Pentru turiștii mai pretențiosi, bucătarii s-au pregatit să satisfacă până și cele mai rafinate gusturi. Sushi, fructele de mare sau peștele nu vor lipsi nici ele din meniurile pregătite special pentru ei.

A inceput minivacanta de Paste si 1 mai
A inceput minivacanta de Paste si 1 mai

Îi așteptăm pe turiști de Paște și 1 Mai cu meniul tradițional, iar pentru oaspeții noștri care își doresc altceva am pregătit sushi, fructe de mare, pește, preparate grecești, un adevărat mozaic culinar pentru toate gusturile, a spus Aura Voiculescu, manager local Mamaia Nord.

Și plajele au îmbrăcat straie de sărbatoare. Chiar dacă temperaturile nu vor urca suficient de mult pentru lenevit la soare, turiștii vor putea servi o băutură într o atmosferă specifică plajelor sud americane.

În această minivacanță, în partea această a litoralului un mic preview la ceea ce urmează la vară. În partea de nord nu era ceva tradițional 1 mai, noi am început amenajarea plajei și încercăm să creem o idee despre ce va fi la vară. După cum vedeți, muzica la noi este la o tonalitate relaxantă, fără volum deranjant, o muzică care să îți dea un sentiment plăcut, fără agitația și nebunia din barurile de noapte iar la 22 tragem obloanele sau la cât vor stabili autoritățile, a declarat Irina Lazăr, administrator plajă.

Forțele de ordine vor fi și ele la datorie în această minivacanță, astfel încât orice eveniment neplacut să fie prevenit din timp, iar cei care vor încălca legea vor fi aspru sancționați.

În această minivacață, peste 1200 de polițiști vor fi la datorie ca să se asigure că oamenii petrec în siguranță. Alături de polițiști vor fi jandarmii, polițiștii de frontieră, polițiștii locali. De asemenea, traficul rutier va fi supravegheat și monitorizat iar în cazul unor ambuteiaje vom încerca sa fluidizăm. Vor acționa și cei de la rutieră cu 9 radare în județul Constanța, preponderent în Vama Veche și Năvodari, pentru depășirea limitei legale de viteză sau a celor care urcă la volan sub influența băuturilor alcoolice. În noaptea de înviere vor fi prezenți la datorie polițiștii și pentru a se asigura ca persoanele care participă la slujbe sunt în siguranță. Circulația persoanelor este permisă doar pentru deplasarea și participarea la slujbe. În alte condiții este nevoie de declarație și un motiv justifcat. Altfel riscă amenzi între 500 si 2500 de lei, a spus Andreea Iliescu, purtător de cuvânt IPJ constanța.

35.000 de turiști sunt așteptati pe litoral în special în Mamaia si Vama Veche.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...