Obiceiul care îi poate costa pe români 20.000 de lei. Legea a intrat în vigoare deja, dar puţini au habar

04 03. 2021, 09:25

Care este obiceiul care îi poate costa pe români 20.000 de lei. Puțini știu că legea a intrat în vigoare deja, ceea ce înseamnă că pot fi buni de plată, în cazul în care sunt luați în vizor de polițiști.

Obiceiul care îi poate costa pe români 20.000 de lei

Primele zile de primăvară înseamnă începutul curățeniei generale în aproape toate locuințele și gospodăriile din țară. Chiar dacă pentru mulți a devenit aproape un gest reflex, acesta este obiceiul care îi poate costa pe români 20.000 de lei. Reprezentații Gărzii de Mediu au anunțat că, începând din anul 2021, cei care vor continua să ardă frunzele strânse din curte sau grădină, resturile de la toaletarea copacilor, resturile vegetale, gunoiul de grajd și în general a deșeurile compostabile vor putea fi amendați. Legea a intrat în vigoare deja, încă din luna februarie. Potrivit instituției, în cazul persoanelor fizice, amenda este cuprinsă între 400 și 800 de lei. Situația se schimbă, însă, în cazul persoanelor fizice, care vor fi nevoite să scoată din buzunar sume mult mai mari, de la 10 mii la 20 de mii de lei.

„O practică „tradițională” adânc implementată în mentalul colectiv trebuie schimbată rapid. Arderea frunzelor, resturilor de la toaletarea copacilor, resturilor vegetale, gunoiului de grajd și în general a deșeurilor compostabile este interzisă din data de 20 februarie 2021. Sancțiunile poate nu vor speria (amendă de la 400 lei la 800 lei, pentru persoanele fizice, și de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru persoanele juridice) dar sănătatea fiecăruia din noi este influențată permanent de calitatea aerului pe care îl respirăm”, au anunțat cei de la Garda de Mediu Vaslui.

Amenzi usturătoare pentru români

De ce a fost nevoie să se aplice sancțiuni atât de mari

Se pare că reprezentanții instituției au dorit sancțiuni cât mai severe pentru a descuraja practica „tradițională”, după ce s-a constatat că, în timpul lunilor de primăvară, calitatea aerului din Vaslui se depreciază semnificativ.

„Curățenia de primăvară a condus, în perioada 27 martie – 12 aprilie 2020, la o depreciere semnificativă a calității aerului din Municipiul Vaslui, fapt evidențiat de valorile înregistrate la parametrul PM10 (particule cu diametrul aerodinamic mai mic de 10 micrometri)”, au precizat reprezentanții Gărzii de Mediu Vaslui.

„Legea Bormașinii” a fost actualizată

Sancțiuni noi și pentru locuitorii de la bloc care nu respectă intervalele de liniște. Noua lege a venit cu câteva completări la cea existentă și prevede amenzi mai mari în cazul „recidiviștilor”, care pot primi între 500 și 1500 de lei sau se poate merge până la 50-100 de ore de activităţi în folosul comunităţii, dacă persoana respectivă recidivează și încalcă legea în interval de 24 de ore de la prima abatere.

„Tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora: Amenda este între 500 – 1.500 lei. Repetarea faptei, în interval de 24 de ore, va fi sancţionată cu amendă cuprinsă între 2.000 – 3.000. Repetarea faptei, în interval de 24 de ore, va fi sancţionată prin prestarea a 70-120 de ore de activităţi în folosul comunităţii”, se spune în noua lege.