Oana Roman, mesaj dureros pentru Marius Elisei. „Eram realmente fericiți și nu ne dădeam seama”

Cristian Cojocaru 26.02.2021, 20:38
Oana Roman, mesaj dureros pentru Marius Elisei. „Eram realmente fericiți și nu ne dădeam seama”

Deși aparent se simte bine, Oana Roman încă suferă din cauza divorțului de Marius Elisei, postând un mesaj cu multă durere pe contul său de Instagram. Nostalgia a ajuns-o din urmă pe vedetă care pare că nu dorește să ascundă ceea ce simte.

Oana Roman a transmis un mesaj pentru Marius Elisei

Se pare că Oana Roman trece cu greu peste divorțul de Marius Elisei. Amintirile par să îi dea de furcă vedetei, de multe ori postând pe rețelele de socializare mesaje care fac trimitere la durerea pe care o simte. Vedeta nu ezită să împărtășească fanilor momentele frumoase pe care cei doi le-au avut împreună.

Problemele Oanei Roman par să se țină scai de aceasta. După ce mama sa, Mioara Roman a suferit cea de-a doua intervenție chirurgicală, operație care s-a încheiat cu succes, pe vedetă pare să o cuprindă nostalgia vremurilor în care radia de fericire. Oana a postat pe pagina sa de Instagram o fotografie din vacanță, alături de fiica sa, fără să știe că aceea avea să fie ultima alături de fostul ei soț.

Cei trei se aflau anul trecut la Roma, chiar înainte de a începe pandemia. Rețelele de socializare sunt setate să arate amintirile oamenilor, astfel că, Oanei Roman i-a apărut astăzi ceea ce făcea în urmă cu un an. Vedeta a postat un mesaj lângă fotografie, mesaj care pare unul plin de durere, însă își aduce aminte cu drag de acele clipe, retrăindu-le.

Mesajul plin de durere al Oanei Roman de pe contul său de Instagram
Mesajul plin de durere al Oanei Roman de pe contul său de Instagram

Ultima vacanță alături de Marius Elisei și fiica sa

Oana Roman a povestit fanilor cum acum un an, era în Roma în formula completă a familiei și cum nimeni nu bănuia ce avea să urmeze. Vedeta afirmă că nu regretă nici măcar o secundă pentru că s-a aflat atunci în acea vacanță, Roma fiind unul dintre orașele sale preferate.

 ”Acum fix 1 an eram la Roma la Fontana di Trevi. Roma era încă Zona Verde și nimeni nu bănuia ce avea sa urmeze, nimeni nu se gândea la proporțiile Pandemiei și la cum se va schimba viata noastră. Nu regret o secunda ca am fost în acea vacanță. A fost ultima vacanță în formula completă și Roma era orașul la care visam de foarte mult timp să ajung din nou! Dacă mi-ar fi zis cineva atunci că va urma Pandemia și apoi divorțul, nu l-aș fi crezut. Atunci eram realmente fericiți și nu ne dădeam seama”, a scris Oana Roman pe Instagram.

Celebrul cuplu a hotărât să își ia drumul în viață în mod separat în urmă cu două săptămâni. Oana Roman și Marius Elisei au divorțat șa notarul public dar separarea în sine a avut loc încă de la sfârșitul anului trecut. Cei doi au hotărât ca de dragul fetiței pe care o au împreună, să continue să întrețină o relație pașnică.

Urmăriți Impact.ro și pe